Problemele din justiţie ale lui Sorin Ovidiu Vîntu continuă! După ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru favorizarea lui Nicolae Popa, omul de afaceri a mai primit o veste proastă. Vîntu a fost trimis, vineri, în judecată de procurorii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate (DIICOT), pentru delapidare şi spălare de bani. În acelaşi dosar, anchetatorii i-au deferit justiţiei pe omul de încredere al lui Vîntu, Octavian Turcan, şi pe fostul lider sindical Liviu Luca. Cei trei sunt acuzaţi că fac parte, alături de alte şapte persoane, dintr-un grup infracţional organizat. Potrivit rechizitoriului, “în perioada 2005 - 2006, inculpatul Liviu Luca împreună cu Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Turcan au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat ce a avut ca scop iniţial obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin delapidare”. Oamenii legii spun că banii au fost folosiţi chiar în dauna Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin participarea “offshore-ului Elbahold LTD (n.r - controlat la acel moment de Vîntu şi ulterior de Liviu Luca) la majorarea capitalului social al SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), participaţiile (acţiunile) Asociaţiei Salariaţilor diminuându-se astfel de la 50% la 25%“, se arată în comunicatul remis presei de DIICOT. Procurorii spun că scopul final al grupului infracţional a fost dobândirea controlului total în Adunarea Generală a Acţionarilor, cu bani din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA.
PREJUDICIUL În urma calculelor făcute, procurorii spun că, prin punerea în aplicare a planului, Vîntu şi apropiaţii lui au prejudiciat patrimoniul Asociaţiei (din care făceau parte 74.475 persoane) cu suma de 41.213.717 lei. Anchetatorii spun că patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor a mai fost păgubit cu suma de 12.808.332 de euro, pe care Liviu Luca şi-ar fi însuşit-o odată cu preluarea controlului Elbahold LTD la data de 11 septembrie 2006. În comunicatul DIICOT se arată că s-au dispus măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.