SpaceX a lansat cu succes o rachetă cu prima treaptă refolosită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SpaceX a lansat cu succes o rachetă cu prima treaptă refolosită

Ştiință 31 Martie 2017 / 12:12 1049 accesări
Sursa foto: ubergizmo.com

Sursa foto: ubergizmo.com

Prima treaptă a unei rachete Falcon 9 ce a fost recuperată pe mare după o primă lansare reușită anul trecut a fost lansată din nou, cu succes, joi, de la baza Cape Canaveral, din Florida și a fost din nou recuperată prin amerizare pe o platformă marină, conform companiei producătoare, SpaceX, transmit AFP și Reuters.

Această dublă reușită fără precedent — refolosirea unei rachete și recuperarea ei pentru o a treia lansare — a fost calificată de fondatorul SpaceX, miliardarul Elon Musk, drept un pas revoluționar pentru reducerea costurilor de lansare în spațiu și scurtarea intervalelor de timp dintre misiuni.

"Aceasta este o zi extraordinar de importantă. Pur și simplu mă simt incredibil", le-a declarat Musk reporterilor după lansare. Compania sa, Space Exploration Technologies Corp, sau pe scurt SpaceX, a avut nevoie de 15 ani pentru a demonstra că prima treaptă și cea mai importantă a unei rachete, care de obicei este abandonată în ocean după o singură lansare, poate fi recuperată și refolosită. Noul obiectiv fixat de CEO-ul SpaceX este de a putea pregăti racheta de lansare în doar 24 de ore de la recuperarea sa — obiectiv care ar putea fi atins până la sfârșitul acestui an.

"Există potențialul unei reduceri de o sută de ori a costului de lansare în spațiu. Dacă vom reuși acest lucru înseamnă că omenirea se poate transforma într-o civilizație de călători prin spațiu care vor fi acolo, printre stele. Iată ce ne dorim pentru viitor", a subliniat el.

Racheta Falcon 9, care a avut o primă misiune în aprilie 2016, a fost lansată de la Centrul Spațial Kennedy la ora locală 18:27 EDT (22:27 GMT) pentru a transporta pe orbită un satelit de telecomunicații pentru compania luxemburgheză SES SA. După lansare, prima treaptă a rachetei s-a separat și a coborât controlat, la punct fix, pe o platformă marină din Atlantic, reușind pentru a doua oară o amerizare perfectă, după cea din aprilie 2016. Prima treaptă a rachetei Falcon 9 măsoară 41 de metri înălțime și s-a desprins de restul rachetei la 2 minute și 41 de secunde după lansare. La 8 minute și 32 de secunde după desprinderea de la sol, prima treaptă a rachetei Falcon a amerizat pe platforma din Atlantic.

"Azi am scris puțină istorie... am deschis porțile unei noi ere a zborurilor spațiale", a declarat și Martin Halliwell, reprezentant al companiei SES care l-a însoțit pe Musk la conferința de presă.

Compania SpaceX a reușit să recupereze prima treaptă a unei rachete pentru prima oară în decembrie 2015, după o serie de încercări eșuate.

Prin refolosirea rachetelor portante, SpaceX are în vedere reducerea costurilor de transport pe orbită cu cel puțin 30%. Deocamdată, costul de lansare cu o rachetă Falcon 9 este de 62 de milioane de dolari, iar SpaceX nu a anunțat cât ar costa o lansare cu o rachetă refolosibilă.

Compania lui Elon Musk a cheltuit aproximativ 1 miliard de dolari pentru a dezvolta tehnologia necesară recuperării și refolosirii rachetelor și are în vedere o recuperare cât mai rapidă a investiției, așa că este posibil ca viitorii clienți să nu profite imediat de o reducere majoră a costurilor de lansare.

Conform proiectului SpaceX, rachetele Falcon 9 refolosibile vor trebui să desfășoare zece misiuni fără nicio intervenție tehnică și în jur de 100 de misiuni cu intervenții tehnice moderate. Racheta Falcon 9 ce a fost lansată joi va fi însă donată Spațioportului Cape Canaveral, unde va fi expusă.

Între timp, SpaceX lucrează și la prototipul unei capsule de pasageri, existând și doi turiști (a căror identitate nu a fost încă divulgată) care s-au înscris pentru o călătorie în jurul Lunii.

Obiectivul pe termen lung al companiei lui Elon Musk este de a dezvolta o colonie pe Marte și de a transporta permanent călători și marfă între cele două planete.

Compania rivală Blue Origin, înființată de un alt miliardar, Jeff Bezos (CEO al Amazon), a reușit, de asemenea, să recupereze de cinci ori rachetele sale New Shepard, însă acestea au capacitatea doar pentru zboruri suborbitale, până la altitudinea de 100 de kilometri și, astfel, ele sunt mai ușor de controlat la aterizare, viteza lor fiind mai mică decât a unei rachete Falcon 9.

Taguri articol


12