Spadasinele tricolore, campioane europene pentru al doilea an consecutiv

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CE de scrimă

Spadasinele tricolore, campioane europene pentru al doilea an consecutiv

Sport 10 Iunie 2015 / 00:00 546 accesări

Echipa feminină de spadă a României, alcătuită din Ana Maria Brînză, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu, a cucerit, aseară, la Montreux (Elveţia), medalia de aur la Campionatele Europene de scrimă. Fetele antrenate de Dan Podeanu au învins, în finală, cu scorul de 45-35, formaţia Estoniei. În sferturile de finală, România a eliminat Ucraina, scor 31-25, iar în semifinale a trecut de Suedia, echipă antrenată de Adrian Pop, scor 45-42. Medalia de bronz a fost cucerită de Italia, care a trecut, în finala mică, cu scorul de 45-34, de Suedia.

Echipa României a reeditat astfel succesul de anul trecut, de la Strasbourg, după ce, în 2013, la Zagreb, a obţinut medalia de argint.

La Campionatul European de la Montreaux, România a mai obţinut medalia de bronz, prin Simona Pop, la spadă feminin, individual. Bianca Pascu s-a clasat pe locul 6, la sabie, iar Radu Dărăban a ocupat locul 7, la floretă.

Taguri articol


12