„Şpaga de 15 mii de euro era pentru trei poliţişti care se ocupau de dosarul meu!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Şpaga de 15 mii de euro era pentru trei poliţişti care se ocupau de dosarul meu!”

Eveniment 17 Februarie 2009 / 00:00 2583 accesări

Procesul în care fostul angajat al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, cms. Claudiu Bucur, este acuzat de luare de mită, iar Dănuţ Mitiş de complicitate la aceeaşi infracţiune, a continuat, ieri, cu audierea denunţătorului lui Bucur, Alexandru Ion. Bărbatul a povestit, cu lux de amănunte, cum i-a cerut poliţistul 15.000 de euro pentru a-i rezolva cazul în mod favorabil. „Sînt administratorul SC Alexio Tour Galaţi, care are ca obiect de activitate transport de marfă. Aveam în derulare un contract cu SC Mittal Steel Galaţi, care îmi asigură 95% din venituri prin transportul de fier vechi. Pe 27 septembrie 2008 am primit confirmarea că transportul de role metalice efectuat către Romtrans Agigea a ajuns la destinaţie. Cîteva zile mai tîrziu, pe 3 octombrie 2008, am fost înştiinţat de reprezentanţii SC Mittal că marfa nu a fost livrată şi, ca urmare, societatea a suspendat contractul pînă la lămurirea situaţiei”, a declarat Alexandru Ion. El a adăugat că, în urma verificărilor făcute la Agigea, la sediul Romtrans, a aflat că actele dovedeau că rolele ar fi fost livrate, dar muncitorul care pusese ştampila lipsea o săptămînă. „Mi s-a părut ciudat, aşa că l-am sunat pe Dan Mitiş şi l-am întrebat ce să fac. Acesta mi-a recomandat să fac plîngere la Poliţia Transporturi, ceea ce am şi făcut!”, a adăugat denunţătorul. Cms. Bucur a fost desemnat să se ocupe de soluţionarea dosarului, iar la cîteva zile, Dănuţ Mitiş i-a spus lui Alexandru Ion că poliţistul vrea 15.000 de euro ca să rezolve favorabil plîngerea lui. „Am reuşit să strîng 3.000 de euro, pe care i-am lăsat la barul lui Mitiş, dar după un timp, prietenul meu m-a sunat şi mi-a zis că poliţistul este nemulţumit întrucît de acest caz se ocupă trei oameni, adică el şi alţi doi poliţişti, şi suma trebuie împărţită. Am fost chemat la Poliţia Transporturi ca să dau declaraţii şi, la aceste întîlniri, am încercat să vorbesc cu Bucur în legătură cu suma cerută, dar mi-a comunicat că acest aspect se va discuta numai prin intermediul lui Mitiş. Cms. Bucur mi-a spus, la un moment dat, „ce ai venit să mă înregistrezi?”, a continuat declaraţia Alexandru Ion. Denunţătorul a făcut o anchetă pe cont propriu şi a aflat de la Vasile Novac, şoferul care a transportat rolele de tablă furate, unde a ajuns marfa, adică tot în Galaţi. Ion a precizat că Bucur i-ar fi recomandat să întocmească în fals o diagramă a cursei efectuate pe ruta Galaţi-Agigea, de un alt camion, şi el s-a conformat. În tot acest timp, poliţistul nu a renunţat la şpagă. „Dănuţ Mitiş m-a sunat să mă întrebe dacă am făcut rost de bani, că Bucur este nemulţumit şi că rezolvarea dosarului ar putea dura vreun an şi jumătate şi că totul se poate întoarce împotriva mea. Atunci am făcut un denunţ la DNA şi s-a decis organizarea flagrantului pe 1 decembrie 2008, dată la care primisem ultimatum de la Bucur să îi duc banii. M-am întîlnit cu el într-o parcare din Hîrşova, i-am dat plicul cu restul sumei şi am plecat!”, a adăugat Alexandru Ion. În ceea ce priveşte implicarea lui Dănuţ Mitiş în acest caz, denunţătorul a declarat că prietenul lui nu a urmărit nici un interes material, ci doar a vrut să îl ajute cu găsirea unei relaţii care să îl scoată din încurcătură, pentru că furtul rolelor îi blocase toate conturile bancare şi îi paralizase întreaga activitate.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în noiembrie 2008, Claudiu Bucur, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins, prin intermediul lui Dănuţ Mitiş, o cunoştinţă comună a poliţistului şi a denunţătorului Ioan Alexandru, şi a primit, în mai multe tranşe, suma totală de 15.000 de euro. Banii i-au fost daţi de Ioan Alexandru, patronul unei firme din Galaţi, pentru ca Bucur să dea o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care era cercetat un angajat al societăţii administrate de denunţător. Pe 1 decembrie anul trecut, poliţistul Bucur a fost prins în flagrant de ofiţerii şi procurorii anticorupţie, pe drumul care duce spre localitatea constănţeană Hîrşova, după ce a primit 11.000 euro şi 4.000 lei, bani ce reprezentau a doua tranşă din suma cerută. A doua zi, Bucur a fost arestat de Curtea de Apel Bucureşti, iar, cîteva zile mai tîrziu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins recursul formulat împotriva măsurii arestării preventive. Ancheta DNA a scos la iveală faptul că Bucur ancheta sustragerea a două role de tablă navală, în valoare de 133.000 de lei, care plecaseră de la SC Mittal Galaţi spre Romtrans Agigea, dar au dispărut pe drum. Se pare că şoferul, Vasile Novac, a vîndut tabla în Galaţi, iar un şef de tură de la Romtrans, Iulian Florea, a semnat şi a pus ştampila pe documentul care atesta că marfa a ajuns la Agigea. Următorul termen de judecată va fi pe 9 martie.



12