Invitat la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor pentru a răspunde unor probleme precum calitatea manualelor alternative, taxele percepute ilegal elevilor şi altele, ministrul Educaţiei găseşte soluţii salvatoare. Astfel, el este de părere că taxele percepute elevilor pentru fondul clasei sau al şcolii sînt legale atît timp cît banii sînt colectaţi la iniţiativa şi de către părinţi, acceptînd însă şi ideea că trebuie găsită o procedură fiscală pentru supravegherea utilizării sumelor.
Elevii plătesc anumite taxe, cum ar fi fondul şcolii, fondul clasei sau fondul comitetului de părinţi, care ar trebui interzise de Ministerul Educaţiei (MedC). Preşedintele Comisiei de învăţământ, Olguţa Vasilescu, a anunţat că a primit 400 de sesizări din partea părinţilor care au reclamat faptul că, anual, sînt obligaţi să plătească taxe cuprinse între 400.000 şi două milioane de lei pentru diverse fonduri. „Unii părinţi au reclamat că, timp de trei ani au fost obligaţi să plătească taxă pentru catalog şi copertă, cîte 500.000 de lei de elev. De asemenea, în afară de fondul clasei, au fost ceruţi bani pentru fondul şcolii, fondul comitetului de părinţi, pentru eliberarea unor diplome sau adeverinţe şcolare. Deputatul PRM Vasilescu a mai declarat că a primit o plîngere de la un părinte, care nu a putut plăti 60 de lei pentru fondul clasei, iar copilul a fost scos în faţa colegilor lui şi făcut de ruşine din acest motiv. „Salariul respectivului părinte era de 600 lei”, a spus Olguţa Vasilescu. În plus, elevii au fost obligaţi să cumpere calendare, broşuri şi reviste care nu au legătură cu învăţămîntul”, a declarat deputatul PRM Olguţa Vasilescu, întrebîndu-l pe ministrul Educaţiei dacă are de gînd să ia vreo măsură pentru stoparea acestui fenomen ilegal.
În replică, ministrul Educaţiei şi Cercetării declară: „Am întîlnit un director din Bucureşti, care s-a lăudat că tot ce a făcut în şcoală a fost numai cu bani de la părinţi. Din punct de vedere legal nu pot interveni, asupra părinţilor. În ţară sînt şapte milioane de părinţi, iar cei 400 despre care vorbiţi reprezintă cazuri punctuale”, a afirmat ministrul. Aşa-numitele „cazuri punctuale” reprezintă însă un segment de populaţie pentru care aceste sume înseamnă mai mult de jumătate din bugetul familiei. După ce au fost date mai multe exemple de sume importante de bani care au fost folosite în alte scopuri decît pentru modernizarea şcolii sau a căror destinaţie nu se cunoaşte, ministrul Educaţiei i-a informat pe membrii Comisiei de învăţămînt că „a reţinut ideea că tot banul care intră în şcoală trebuie să intre pe un regim fiscal coerent, legal, întrucît multe probleme se trag de la bani”.