Spania înregistrează 158 de cazuri Zika. 21 sunt gravide

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spania înregistrează 158 de cazuri Zika. 21 sunt gravide

Sănătate 28 Iunie 2016 / 17:11 538 accesări

Numărul cazurilor diagnosticate în Spania cu virusul Zika a crescut la 158, toate fiind persoane care au contractat virusul în afara țării, dintre care 21 sunt femei însărcinate, relatează EFE, scrie Agerpres. Deși simptomele clinice sunt ușoare, în cazul femeilor însărcinate există suspiciuni mari că virusul poate provoca microcefalie și tulburări neurologice la bebeluși. La începutul lunii mai a fost detectat primul caz în nord-estul Cataloniei, acesta fiind primul caz în Spania de microcefalie la un nou-născut a cărui mamă a fost contagiată cu virusul Zika. Al doilea caz a fost înregistrat în iunie.

Ministerul spaniol al Sănătății a confirmat pe site-ul său că 21 dintre cele 158 de cazuri confirmate de Zika corespund unor femei care erau însărcinate în momentul realizării testelor. Potrivit ministerului, toate cazurile corespund unor persoane care au călătorit în țările afectate de virus, fiind vorba de cazuri importate. Dintre pacientele diagnosticate cu Zika, 55 locuiesc în Catalonia, iar 39 în regiunea Madrid, notează EFE.

Taguri articol


12