Cea de-a 38-a ediţie a Campionatului European de baschet masculin debutează astăzi în Slovenia (finala va fi pe 22 septembrie), aliniind la start 24 echipe, în frunte cu campioana europeană en titre, Spania. Sistemul de desfăşurare al competiţiei va fi precum în Lituania, la ediţia precedentă, atunci când s-a introdus pentru prima oară formula cu 24 de echipe. Vor fi patru grupe a câte şase echipe, în care se va juca fiecare cu fiecare, primele trei clasate în fiecare grupă urmând să avanseze în faza următoare. Aici se vor alcătui două grupe a câte şase echipe, în care se va juca fiecare cu fiecare, urmând a se ţine cont şi de rezultatele din prima fază. Primele patru clasate în fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală, unde partidele vor fi eliminatorii. Principala favorită la titlu rămâne Spania, chiar dacă ibericii nu-i vor putea alinia pe Pau Gasol şi Felipe Reyes, accidentaţi. Pretendente la coroana Spaniei par să fie Franţa (vicecampioana europeană de acum doi ani), cu un Tony Parker aflat la final de carieră în naţională, Grecia, cu un Spanoulis în mare formă, şi Lituania, cu un Valanciunas în plină ascensiune, tânărul centru urmând să primească trofeul pentru cel mai bun tânăr jucător european al anului... 2012! Nu numai Spania va avea absenţe de marcă: Germania a rămas fără Dirk Nowitzki, iar Rusia fără Andrei Kirilenko - ambii retraşi de la echipele naţionale, Serbia fără Milos Teodosic - accidentat, iar Italia fără vreo cinci jucători accidentaţi, cei mai importanţi fiind Danilo Gallinari şi Andrea Bargnani!
Iată componenţa celor patru grupe - Grupa A: Ucraina, Anglia, Franţa, Germania, Israel, Belgia; Grupa B: Bosnia-Herţegovina, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Letonia; Grupa C: Polonia, Slovenia, Spania, Croaţia, Cehia, Georgia; Grupa D: Finlanda, Grecia, Rusia, Italia, Suedia, Turcia. Astăzi sunt programate partidele: Israel - Anglia; Belgia - Ucraina; Franţa - Germania; Letonia - Bosnia; Macedonia - Muntenegru; Serbia - Lituania; Georgia - Polonia; Spania - Croaţia; Cehia - Slovenia; Turcia - Finlanda; Suedia - Grecia; Rusia - Italia.