Spania, sub cizma Gărzii Civile! Materiale despre referendumul din Catalonia, confiscate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spania, sub cizma Gărzii Civile! Materiale despre referendumul din Catalonia, confiscate

Externe 18 Septembrie 2017 / 17:04 614 accesări

Garda Civilă a confiscat duminică, în apropiere de Barcelona, 1,3 milioane de fluturași, pliante și afișe tipărite în sprijinul referendumului privind independența Cataloniei, interzis de Madrid, a anunțat Ministerul spaniol de Interne, relatează AFP. Documentele au fost confiscate la sediul unei firme de distribuție a materialelor publicitare, într-o comună din provincia Barcelona, "împachetate pe paleți, pregătite să fie distribuite", potrivit unui comunicat al ministerului. O sursă din cadrul poliției a făcut cunoscut că acțiunea a avut loc la Montcada i Reixac, la câțiva kilometri de Barcelona. Printre aceste documente se aflau vreo 700.000 de fluturași pentru promovarea votului "Da" la referendum și aproape 370.000 de pliante cu sigla Guvernului catalan în favoarea participării la referendum. Circa 138.000 de afișe ale CUP, partid separatist de extremă stânga, au fost, de asemenea, confiscate.

Potrivit Ministerului de Interne, confiscarea materialului promovând votul "Da" în același timp cu a unor documente oficiale ale Guvernului catalan dovedește "unitatea de acțiune" dintre Executivul regional și campania pentru "Da".

Reamintim că Guvernul separatist al Cataloniei, condus de Carles Puigdemont, este hotărât să organizeze la 1 octombrie un referendum privind autodeterminarea regiunii, în pofida interdicției formulate de Curtea Constituțională a Spaniei. Confruntate cu această situație, instituțiile spaniole și-au înmulțit acțiunile pentru a împiedica buna lui desfășurare: percheziții la tipografii și alte locuri susceptibile să furnizeze materiale electorale, amenințări din partea Parchetului General la adresa primarilor dispuși să permită ținerea referendumului.

Catalonia, o bogată regiune cu 7,5 milioane de locuitori din nord-estul Spaniei, este foarte divizată în problema independenței: la alegerile regionale din septembrie 2015, cele două liste separatiste au obținut 47,8% din voturile exprimate, față de 51,7% pentru unioniști.

Taguri articol


12