Mai multe mii de persoane au manifestat sâmbătă la Madrid pentru a cere guvernului spaniol să-și onoreze angajamentul față de Uniunea Europeană privind primirea a peste 17.000 de refugiați, număr de care este încă departe, transmite AFP. "Nicio ființă umană nu este ilegală" au scandat manifestanții, pe o vreme toridă, în centrul capitalei spaniole. Unii participanți au afișat pancarte cu texte precum: "Poduri, nu ziduri" sau "Gata cu scuzele, jos barierele". Manifestația a fost inițiată de organizații neguvernamentale, printre care Amnesty International, cu câteva zile înainte de Ziua internațională a refugiaților, pe 20 iunie. Termenul de doi ani, care a fost stabilit în 2015 de țările Uniunii Europene pentru a "relocaliza" 160.000 de refugiați sosiți în Grecia și în Italia, ar urma să ajungă la final în această vară. Programul nu a permis totuși, până acum, decât relocalizarea a 20.000 de persoane. Și, potrivit Amnesty International, Spania a primit până în prezent doar puțin peste 1.300 de persoane, din cele 17.300 pe care se angajase să le găzduiască.