Un bărbat de 54 de ani a hotărât ieri după-amiază să-şi încheie socotelile cu viaţa. Constănţeanul şi-a ales un loc retras, unde să nu fie găsit prea curând. Acesta s-a spânzurat cu o funie de creanga unui copac situat pe malul lacului Siutghiol, în spatele magazinului Elvila, din Constanţa. Descoperirea macabră a fost făcută de un constănţean care trecea prin zonă şi l-a văzut atârnând în ştreang. După ce şi-a revenit din şoc, el a alertat imediat autorităţile. La adresa respectivă a ajuns un echipaj al ambulanţei, dar şi poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Constanţa. În ciuda eforturilor depuse, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-l readuce la viaţă pe sinucigaş şi au constatat decesul. Oamenii legii au demarat o anchetă, iar în urma cercetărilor, într-un buzunar al pantalonilor victimei, a fost găsit actul său de identitate. Criminaliştii au stabilit că victima se numeşte Zamfir Palabuic, din Constanţa. Potrivit anchetatorilor, bărbatul era divorţat de mai mulţi ani, avea probleme de sănătate şi s-a refugiat în alcool. Zamfir Palabuic nu a lăsat niciun bilet de adio în care să justifice gestul la care a apelat. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea exactă a cauzei decesului.