Spărgător de locuinţe, închis pentru nouă ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spărgător de locuinţe, închis pentru nouă ani

Eveniment 15 Iunie 2013 / 00:00 483 accesări

Nu a rezistat prea mult în libertate şi s-a întors în penitenciar la scurt timp de la eliberarea sa condiţionată. Chirez Memet, de 43 de ani, din Hârşova, a executat aproape doi ani dintr-o pedeapsă de trei ani la care a fost condamnat pentru furt şi, de îndată ce a revenit pe străzile Constanţei, s-a întors la obiceiurile sale... infracţionale. În noaptea de 6 spre 7 decembrie 2012, el a intrat în locuinţa unei pensionare de 86 de ani, situată la parterul unui bloc de pe strada Nicolae Iorga, din Constanţa. Memet a spart o fereastră de la balconul apartamentului, apoi a înfăşurat o piatră într-o cârpă şi a spart geamul dublu al uşii de acces în locuinţă şi a pătruns în interior. În vreme ce cotrobăia prin sufragerie, octogenara a auzit zgomote şi a ieşit din dormitor să vadă ce se întâmplă. „M-am gândit că vântul, care sufla cu putere în acea noapte, mi-a spart geamurile. După ce am făcut câţiva paşi, am dat nas în nas cu hoţul, care a fost surprins de apariţia mea. Eu am încremenit de frică, iar bărbatul s-a repezit la mine şi mi-a smuls inelele de pe degete. Nu a scos niciun sunet şi s-a dus spre dormitor. Eu am ieşit din casă şi am sunat la uşa vecinilor. Când m-am întors, hoţul nu mai era”, a declarat Maria Ianculescu, octogenara jefuită. Vecinii pensionarei au sunat la 112, şi au chemat poliţia.

PRINS ÎN ACŢIUNE La o lună de la acest incident, în noaptea de 8 spre 9 ianuarie, în jurul orei 4.00, un alt constănţean a sunat la 112 şi a reclamat că i-a intrat un hoţ în casă. Răzvan Cimpoieşu-Rusu le-a spus anchetatorilor că, în timp ce dormea, un individ i-a intrat în balcon după ce a spart un geam. Când a dat cu ochii de proprietar, intrusul a fugit. Câteva minute mai târziu, Chirez Memet a fost depistat de poliţişti în aproierea locuinţei jefuite şi reţinut. În timpul anchetei, s-a stabilit că, din decembrie 2012 până în ianuarie, individul a mai spart o locuinţă, de unde a furat bunuri în valoare de 40.000 de lei. Înainte de a fugi, el a ameninţat-o cu moartea pe proprietară, care l-a surprins în acţiune. Memet a fost arestat preventiv pentru tâlhărie, violare de domiciliu şi tentativă de furt calificat şi, ulterior, deferit justiţiei. Vineri, Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat definitiv pe Chirez Memet la nouă ani de detenţie.

Taguri articol


12