Magistraţii constănţeni au emis, ieri, mandat de arestare preventivă pe numele unui tânăr de 29 de ani, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Constănţeanul, Constantin Codău, va sta în spatele gratiilor în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Constanţa 29 de zile. Tânărul a fost prins în flagrant, la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce jefuia o maşină. Păgubitul, Daniel Nistor, proprietarul unui autoturism BMW, a fost anunţat de o vecină despre faptul că un individ îi fură bunuri din autoturism. Bărbatul a coborât într-un suflet în parcarea din faţa blocului în care locuieşte şi a strigat spre hoţul care se pregătea să se facă nevăzut, să stea pe loc. Suspectul a aruncat pe jos obiectele luate din maşină, un aparat GPS şi o cameră foto digitală şi a fugit. Nu a reuşit să scape, pentru că proprietarul BMW-ului a tras un foc de avertisment în plan vertical, cu un pistol cu bile de cauciuc, pe care îl deţine legal, obligându-l să se oprească. Poliţiştii spun că Daniel Nistor s-a apropiat apoi de individ şi l-a imobilizat, apelând ulterior linia unică de urgenţă 112 pentru a cere ajutorul Poliţiei. Potrivit anchetatorilor, pentru a sustrage aparatul GPS şi camera foto digitală, acesta a spart geamul portierei dreapta faţă a maşinii. Descoperirile poliţiştilor Secţiei 5 nu s-au oprit, însă, aici. În aceeaşi parcare, oamenii legii au identificat două Loganuri din care individul furase două casetofoane, pe care le-au găsit într-o pungă de plastic, la aproape patru metri distanţă de maşina lui Daniel Nistor. Pe numele lui Constantin Codău oamenii legii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.