Poliţiştii din Eforie au reuşit să scoată din „afaceri” o reţea de hoţi din locuinţe care acţiona în staţiunea Eforie Nord. Potrivit anchetatorilor, cei patru suspecţi care făceau parte din acest grup sunt din judeţul Prahova şi veneau pe litoral cu taxiul, pentru a da loviturile. Planurile le-au fost zădărnicite, la sfârşitul săptămânii trecute, când au fost prinşi în flagrant de oamenii legii la scurt timp după ce au pătruns într-o casă din Eforie. Unul dintre suspecţi a fost prins chiar în imobil, în timp ce căuta bunuri de valoare şi bani, alţi doi au fost găsiţi în curtea casei, iar un al patrulea se afla la volanul unui taxi, aşteptând ca cei trei complici să-şi termine treaba. Pe numele lor s-au întocmit dosare penale pentru infracţiunea de furt calificat. (R.M.)