„Spărgătorul de nuci” - magie în paşi de dans

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Spărgătorul de nuci” - magie în paşi de dans

Cultură 18 Martie 2013 / 00:00 587 accesări

O altă poveste în paşi de dans, „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski, a făcut ca sala Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” să devină, sâmbătă seară, neîncăpătoare. Cel de-al doilea spectacol al Companiei de Balet din acest an, după „Cenşăreasa”, a fost foarte bine primit de către publicul de toate vârstele, care a urmărit cu bucurie frumoasa poveste a cărei acţiune se petrece în noaptea magică de Crăciun.

Rolul personajului feminin principal, Marie, a fost interpretat de Alice Tarcea cu naturaleţea cu care şi-a obişnuit publicul, aceasta reuşind să creeze, şi de această dată, un personaj plin de farmec, de candoare, dar cu un caracter puternic. Alături i-a stat Horaţiu Cherecheş, în rolul Spărgătorului de Nuci, transformat într-un şarmant prinţ, care reuşeşte să ţină piept odiosului Rege al Şobolanilor, interpretat de Adrian Mihaiu, ale cărui elemente acrobatice au cucerit spectatorii.

SPECTACOL DE... POVESTE Dinamic şi plin de candoare, spectacolul şi personajele sale de poveste au cucerit publicul de toate vârstele, sub privirea protectoare a unchiului Drosselmayer, interpretat de Sergiu Dan. Momentele magice, animate de Zâna Zăpezii şi Zâna Primăverii, în interpretarea Elizei Maxim şi pitoreştile dansuri de caracter - spaniol (Rie Aoyagi, Delia Luca, Mihai Pâslaru, Dragoş Andruţă), chinez (Amalia Mîndruţiu şi Sorin Gâlcă), rusesc (Adrian Mihaiu, Laima Costa, Kanoko Suzuki), Arlechin şi Colombina (Cezar Buculei şi Ayla Costea) au impresionat spectatorii. Şi de această dată, dificilul dans arab, susţinut de Dorina Drăgoeaş, Andrei Tarcău şi Marian Basarabeanu, a ţinut publicul într-o stare de emoţie şi încordare.

Copiii şi părinţii din poveste, precum şi dansul fulgilor de zăpadă şi al florilor, în interpretarea ansamblului de balet, au conferit un plus de magie spectacolului. Aplauzele şi florile primite de artişti, la finalul spectacolului, au confirmat succesul unui spectacol de... poveste.

„Publicul din sală şi aplauzele din seara aceasta (n.r. sâmbătă) ne bucură mai mult decât orice recompensă financiară. Eu dansez acest rol, în această coregrafie (n. r. Gheorghi Kovtun), de când s-a montat spectacolul, acum cinci ani. Sper ca din acest an, doi dansatori de excepţie, Adrian Mihaiu şi Sergiu Dan, să preia ştafeta de la mine”, a declarat, la finalul spectacolului, pentru „Telegraf”, Horaţiu Cherecheş.



12