„Spărgătorul de nuci”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Spărgătorul de nuci”

Cultură 16 Februarie 2013 / 00:00 493 accesări

Pregătirile pentru premiera Teatrului pentru Copii şi Tineret (TCT), „Spărgătorul de nuci”, sunt în linie dreaptă. Avanpremiera spectacolului este programată pe 23 februarie, de la ora 17.00, iar premiera va avea loc a doua zi. Astfel, pe 24 februarie, „Spărgătorul de nuci”, a cărui poveste l-a impresionat atât de mult chiar şi pe Ceaikovski, va urca pe scena TCT de două ori: de la ora 11.00 şi, respectiv, 12.30.

Regia şi scenariul spectacolului sunt semnate de Cristian Mitescu, cel care a montat, anul trecut, la Constanţa, şi „Povestea porcului”. De scenografie s-a ocupat Mihai Constantin Ranin.

Spectacolul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între trei şi zece ani.

O altă premieră, „O noapte furtunoasă”, după I.L. Caragiale, aşteaptă să iasă la rampă.

(M. S.)

Taguri articol


12