Tensiunile din regiune au dus la o depreciere a leului, la început de săptămână. Astfel, moneda naţională s-a depreciat cu 0,42% în faţa euro, până la 4,1263 lei/euro, în vreme ce dolarul a câştigat 2,54%, ajungând la 2,9476 lei/dolar. Criza deficitului bugetar din Grecia a fost principalul motiv de scădere a leului, temerile faţă de o restructurare dură, prin măsuri de austeritate, alimentând neîncrederea investitorilor. „Varianta soft de salvare a Greciei ar însemna prelungirea scadenţelor pentru împrumuturile deja contractate. Banca Centrală Europeană s-a opus însă cu fermitate, ameninţând cu retragerea sprijinului acordat băncilor elene. Restructurarea dură presupune că cei care au creditat Grecia nu-şi vor recupera în întregime banii, fapt care ar pune o presiune imensă pe euro”, spune directorul sucursalei locale a X-Trade Brokers, Victor Safta. Ca totul să fie şi mai rău, agenţia Fitch a tăiat ratingul Greciei cu trei trepte, iar cei de la Standard & Poor’s au schimbat perspectiva de rating a Italiei, de la stabilă la negativă, după ce datoria publică din peninsulă a ajuns la 120% din PIB, de două ori mai mare faţă de limitele acceptate de Uniunea Europeană. Ba mai mult, analiştii se tem că alegerile regionale din Spania, câştigate de opoziţie, ar putea periclita măsurile de austeritate, relevând astfel că problemele din regiune sunt mai mult mari decât se crede şi ducând la o depreciere a tuturor valutelor locale. „De la începutul lunii, forintul a pierdut 2,6% în faţa euro, în timp ce zlotul a evoluat volatil, pierzând 0,5%. Leul a fost izolat până acum de problemele din Grecia şi Portugalia, datorită semnalelor timide de revenire economică. Totuşi, scutul pare să slăbească acum, leul pierzând deja 1,2% în faţa euro”, mai spune Safta.