În mediul rural, spaţiile de joacă pentru copii sunt destul de rar întâlnite. Dacă până acum copiii din comuna constănţeană Bărăganu aveau la dispoziţie doar uliţele şi jucăriile cumpărate de părinţi, acum pot escalada în voie elementele de joacă care au fost montate în faţa căminelor culturale. În urmă cu aprox. o lună, administraţia locală din comuna Bărăganu a achiziţionat mai multe elemente de joacă de care copiii profită acum din plin. „Am amenajat spaţii de joacă şi în Bărăganu şi în Lanurile (localitate arondată comunei Bărăganu), spaţii de care se bucură acum toţi copiii din cele două sate“, a declarat primarul Titu Neague. El a precizat că a ales această locaţie pentru că intenţionează dea utilitate căminelor culturale în tot timpul anului, şapte zile din şapte. „Vrem să amenajăm câte o cofetărie în fiecare cămin cultural, unde părinţii să poată petrece puţin timp iar copiii să se poată juca în linişte în spaţiile special amenajate pentru ei“, a mai spus Neague. El a adăugat că, pe viitor, intenţionează să dea utilitate tuturor clădirilor vechi din comună care, pentru că nu au mai fost folosite, stau să cadă. „Le vom reabilita şi le vom găsi câte o utilitate“, a explicat Neague.