Norvegia a anunțat marți extinderea cu o lună, până la 11 iunie, a controalelor la frontiere pentru persoanele care sosesc dinspre Danemarca, Germania și Suedia, relatează DPA. ''Controalele au un efect preventiv'', a declarat ministrul norvegian al justiției și securității publice ...
Comisia Europeană consideră că România şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile pentru a adera la Spaţiul Schengen, afirmă Mina Andreeva, purtătorul de cuvânt al Executivului UE, precizând că decizia admiterii celor două ţări în zona de liberă circulaţie trebuie luată de ...
Ofițerii români, alături de partenerii lor din țările membre Schengen, au depistat într-o săptămână 599 de persoane și 131 de mașini care erau urmărite prin Sistemul Informatic Schengen (SIS). Între 18 și 25 martie au fost localizate, în țara noastră, 475 de persoane ce fac ...
Doi cetăţeni albanezi care aveau interdicţie să intre în Spaţiul Schengen au fost prinşi, joi, de către poliţiştii de frontieră de la Vărşand, judeţul Arad, când încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria, pe jos, chiar peste câmp. Cei doi bărbaţi din Albania au ...
În urmă cu un an și câteva luni, fostul ministru de Externe Titus Corlățean, aflat în funcție la momentul respectiv, anunța cu mare bucurie că mai mulți lideri europeni sprijină intrarea României în Uniunea Europeană. În aceeași perioadă, însuși președintele ...
Grecia a ignorat "în mod grav" obligaţiile privind securizarea frontierelor şi riscă suspendarea din Spaţiul Schengen, potrivit unui proiect de raport elaborat de Comisia Europeană, informează BBC News online. "Grecia a neglijat în mod grav obligaţiile şi există deficienţe grave ...
Uniunea Europeană ar trebui să construiască o linie de protecție de-a lungul frontierelor de nord ale Greciei pentru a opri fluxul de migranți, întrucât acordul semnat cu Turcia nu va pune capăt acestui val, a declarat vineri prim-ministrul ungar Viktor Orban, într-un interviu la postul public ...
Cancelarul german Angela Merkel ne spune că România este pregătită să adere la spațiul Schengen, dar totul depinde raportul Comisiei Europene (CE) privind combaterea corupției. Întrebată, joi, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul Dacian Cioloş, dacă România va fi ...
Uniunea Europeană (UE) se află în pericol de destrămare, existând forțe care acționează în acest sens, de aceea susținătorii săi trebuie să lupte pentru a o menține, a declarat președintele Parlamentului European, Martin Schulz, într-un interviu apărut marți în cotidianul ...
Statele UE dezbat vineri, la Bruxelles, posibilitatea prelungirii până la doi ani a controalelor la frontierele interne ale Spațiului Schengen, din cauza crizei migranților care continuă la frontierele externe ale UE. Mai multe state din zona de liberă circulație au reintrodus, în ultimele luni ...
Șeful diplomației maghiare, Peter Szijjarto, a lansat, luni, un avertisment cu privire la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, afirmând că acesta riscă să se destrame şi să dispară, dacă UE nu îşi protejează frontierele externe. ”Destrămarea spaţiului Schengen ar avea consecinţe ...
Aderarea la spațiul Schengen, ce are ca efect ridicarea controalelor la frontierele interne ale statelor membre ale Uniunii Europene (UE), reprezintă unul dintre obiectivele majore ale autorităților române. Orice încercare a României de a intra în Schengen a fost sortită eșecului ...