Muzeul Militar Naţional (MMN) „Regele Ferdinand I” din Bucureşti a aniversat, săptămâna aceasta, nouă decenii de existenţă prin sesiunea ştiinţifică „90 de ani în slujba istoriografiei şi muzeografiei militare”. Evenimentul s-a desfăşurat miercuri şi s-a încheiat ieri, printr-o vizită de documentare.
Sesiunea aniversară de comunicări a muzeului condus de un constănţean, fostul director al Muzeului Marinei Române (MMR), comandor dr. Olimpiu Manuel Glodarenco, s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni: Istorie veche, medievală şi modernă, Istorie contemporană şi Conservare - restaurare patrimoniu muzeal. Dintre invitaţii din întreaga ţară care au susţinut comunicări ştiinţifice nu au lipsit constănţenii. Aceştia au fost directorul filialei Constanţa a MMN, Costin Scurtu, şi specialiştii de la MMR, Andreea Atanasiu-Croitoru, Florin Stan şi Ion Râşnoveanu. Nu au lipsit nici specialiştii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, Lavinia Gheorghe şi Delia Cornea, precum şi dr. Nicolae Alexandru, de la Muzeul de Arheologie „Callatis”, şi lect. univ. dr. Mihai Gheorghe.
Lucrările lor, alături de cele ale altor constănţeni - prof. univ. dr. Marian Cojoc şi conf. univ. dr. Mariana Cojoc de la Universitatea „Ovidius” - se regăsesc în volumul „90 de ani în slujba istoriografiei şi muzeografiei militare”, lansat cu acest prilej, alături de „Buletinul MMN”, numerele 10-11.