O expediţie ştiinţifică realizată recent în Marea Neagră arată că speciile invadatoare par să se dezvolte mai repede într-un ecosistem deja deteriorat de poluarea produsă de diferite surse, precum îngrăşămintele chimice şi apele menajere netratate corespunzător. Profesorul Laurence Mee, organizatorul expediţiei şi directorul Institutului Marin din cadrul Universităţii Plymouth, afirmă că Marea Neagră va avea nevoie de mai multă protecţie împotriva presiunii umane viitoare, capabilă să se adapteze noilor condiţii, dar şi împotriva speciilor invadatoare ce s-au stabilit deja aici, catalogate drept "oportuniste".
Cu toate acestea, recenta expediţie ştiinţifică multinaţională efectuată de Black Sea Ecosystem Recovery Project, finanţată de Global Environment Facility prin Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite, expediţie care a implicat oameni de ştiinţă din domenii diferite din Bulgaria, Moldova, România, Rusia, Ucraina, Australia, Germania şi Regatul Unit al Marii Britanii, a arătat o îmbunătăţire a stării generale faţă de declinul ecologic înregistrat în anii ‘80. "O expediţie anterioară, efectuată în 2003, a identificat cîteva semne îmbucurătoare de reabilitare a ecosistemului marin, se pare însă că speciile invadatoare ar putea juca un rol mult mai mare decît s-a crezut iniţial", a afirmat dr. Bill Parr, cercetător în cadrul Black Sea Ecosystem Recovery Project. Pătrunderea în mediul marin a sute de tone de azot şi fosfor, în anii 1970 şi 1980, provenit din fertilizatori agricoli, deşeuri animale şi ape menajere netratate au periclitat serios starea de conservare a întregului ecosistem al Mării Negre, întrucît au dus la dezvoltări exuberante ale fitoplanctonului, care blochează pătrunderea luminii pînă la vegetaţia submersă, absolut necesară pentru sănătatea unui ecosistem, lăsînd în urmă întinse arii bentale, altădată bogate în specii, acum "muribunde şi denudate".
Se impun măsuri internaţionale
În 1996, Planul Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră, semnat de guvernele celor şase state costiere, a concluzionat că procesul de "eutrofizare" cauzat de creşterea cantităţilor de nutrienţi a reprezentat cea mai mare problemă "internaţională" privind Marea Neagră. Din fericire, marea a început să se refacă la începutul anilor 1990, în mare parte din cauza reducerii masive de fertilizatori. În ultimii ani, ţările din amonte de Dunăre au adoptat cu succes măsuri de reducere a nivelului de nutrienţi eliminaţi în mediu. Cu toate acestea, Marea Neagră continuă să rămînă vulnerabilă în faţa impactului speciilor invazive. Dr. Yegor Volovik, de la Black Sea Ecosystem Recovery Project, afirmă că pătrunderea ctenoforului Mnemiopsis leidyi, în 1980, a cauzat pagube uriaşe populaţiilor de peşti din tot ecosistemul Mării Negre, în special a hamsiei. Ivan Zavadsky, directorul programului UNDP/GEF Dunăre-Marea Neagră, a declarat că observaţiile din timpul expediţiei confirmă necesitatea intensificării cooperării regionale pentru reducerea cantităţii de nutrienţi eliberaţi în Marea Neagră. "Ameninţările la starea de conservare a ecosistemului Mării Negre nu vor fi îndepărtate corespunzător pînă cînd guvernele naţionale nu vor intensifica acţiunile de promovare a practicilor moderne din agricultură, pînă ce nu vor introduce sisteme îmbunătăţite de tratare a apelor uzate menajer şi industrial, şi pînă nu vor îmbunătăţi managementul zonelor costiere", a mai spus Volovik. Ecosistemul selfului nord-vestic includea odată suprafeţe întinse pe care creşteau alge roşii ("cîmpurile cu Phyllophora", descrise pentru prima dată de omul de ştiinţă rus Zernov în 1913) ca şi "depozite" de midii atît de întinse încît Golful Odesa a fost numit "Regatul Midiilor". Probele recoltate în această zonă vor da posibilitatea unei noi definiri a ecosistemului de pe selful de nord-vest, ca unul foarte mult alterat, dar încă "relativ funcţional". Deşi va fi nevoie de mai mult timp pînă ce vor fi trase concluzii concrete, prof. Mee afirmă că există semne de îmbunătăţire a ecosistemului, comparativ cu instabilitatea observată timp de două decenii, începînd cu mijlocul anilor 1970.