Spectacol al Teatrului Joint

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Astăzi. Clubul Phoenix

Spectacol al Teatrului Joint

Monden 19 Noiembrie 2009 / 00:00 609 accesări

Teatrul Joint din Bucureşti aduce, astăzi, în clubul Phoenix, spectacolul „Pam Pam”, după piesa lui Constantin Tănase, apreciată de aproape un secol pe scenele româneşti. În distribuţie figurează George Constantinescu, artist care semnează şi regia show-ului care va începe la ora 21.30. De ce a fost ales un spectacol după texte de Constantin Tănase într-un spaţiu de teatru underground? Simplu, pentru că subiectul este cât se poate de actual: capitala e tot plină de gropi, bălţi, străzi desfundate, politicienii sunt peste generaţii... aceiaşi, moravurile nu s-au schimbat, doar actorii sunt alţii. Pe scurt, teatru pe texte vechi pentru oameni noi.

Constantin Tănase a pus bazele trupei de teatru Cărăbuş în Bucureştiul anului 1919. Pe parcursul următoarelor două decenii, avea să creeze o tradiţie de teatru de cabaret, reînviată astăzi, mai ales la teatrul de revistă care poartă numele artistului interbelic. Asemenea marilor actori de comedie, spectacolul a creat un tip de personaj ce întruchipează cetăţeanul simplu, umil şi necăjit, mereu în contradicţie cu birocraţia aparatului de stat. Ca şi în viaţa de zi cu zi, acest personaj a fost, de multe ori, în atenţia cenzurii timpului.

Spectacolul de pe scena clubului Phoenix propune o reinterpretare a textului lui Constantin Tănase, care are avantajul de a-şi păstra autenticitatea, ca un arc în timp. Biletele pot fi achiziţionate de la casieria localului amintit.

Taguri articol


12