În această săptămână, pe lacul Siutghiol din stațiunea Mamaia are loc a 47-a ediție a Campionatului Balcanic de yachting, competiție organizată de Federația Română de Yachting, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului. La startul întrecerii sunt prezenți aproape 200 de sportivi din zece țări, Albania, Austria, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia și Turcia, care se luptă pentru medaliile balcanice la mai multe clase: Optimist, Laser Standard, Laser Radial, Laser 4,7, FINN, 470 și 420. În fiecare zi sunt programate câte trei regate, care se desfășoară în zona Mamaia Nord - Năvodari, în conformitate cu regulamentul ISAF. Vremea a ținut cu participanții, chiar dacă vântul puternic și ploaia le-au pus ceva probleme unora dintre ei. „Când vântul este puternic, este vorba de adrenalină și supraviețuire”, a declarat Mara Sophia Frick, o sportivă în vârstă de 14 ani, legitimată la Sportul Studențesc și care participă la clasa Laser 4,7. Bucureșteanca a participat săptămâna trecută și la Europa Cup Laser, competiție organizată pentru prima oară în România, unde au fost prezenți peste 60 de concurenți din şase țări, și a fost cea mai bine clasată sportivă din România, încheind pe locul 12. În schimb, în întrecerea băieților, Andrei Zitti (Electrica București) a fost la un pas de podium, terminând pe locul 5, iar George Dolea (Electrica București) s-a clasat pe locul 7.