Sala Sporturilor din Constanţa a găzduit joi seară cea mai spectaculoasă gală din istoria boxului profesionist românesc. “Noaptea Campionilor 2007” a adus în ring cei mai buni pugilişti autohtoni, dar şi adversari puternici de peste hotare. Întrecerea a debutat cu victoria clară obţinută de Cosmin Pîrvu în faţa letonianului Roman Chelingarjan, însă următorul meci a provocat primele scîntei. Decizia arbitrilor de a-l desemna pe debutantul Florin Stan drept învingător în disputa cu veteranul Mihai Iftode a adus proteste vehemente din tribună. Atenţia a fost rapid captată de întîlnirea pentru titlul naţional, între Waldemar Cucereanu şi Romeo Păun, primul impunîndu-se fără mari probleme. “Mă aşteptam la un meci greu. Ne cunoşteam destul de bine pentru că am fost colegi la Dinamo. Eu mi-am schimbat însă stilul şi m-am dus peste el, ceea ce probabil l-a bulversat”, a spus pugilistul care a rămas neînvins după 9 meciuri disputate la profesionism. Singurul meci al galei încheiat înainte de limită s-a disputat între “greii” Lucian Boţ şi Evgenijs Stamburkis, letonul retrăgîndu-se înaintea ultimei reprize.
A doua jumătate a galei a început cu întîlnirea dintre “amazoanele” Corina Cârlescu şi Simona Penchakova, slovaca rezistînd cu greu la ploaia de lovituri expediate de favorita publicului. În cele din urmă, românca a cîştigat la puncte, bifînd al treilea meci fără înfrîngere. “Nu a fost nici uşor, nici greu, dar îmi pare rău că nu am reuşit să cîştig prin KO. Am tras tare în ring, dar am o uşoară răceală care mi-a scăzut din putere”, a spus Corina, încurajată în permanenţă din colţ de luptătorul din Lokal Kombat, Cătălin Moroşanu, supranumit “Moartea din Carpaţi”. Marea surpriză a constituit-o victoria venezueleanului Pedro Jose Verdu Penu în faţa lui Cristian Hodorogea. Pugilistul sud-american a dominat cu autoritate întîlnirea, fiind ovaţionat la final de publicul din Sala Sporturilor. “A fost cel mai frumos meci de box profesionist pe care l-am văzut în România. Am spus că unul dintre români va pierde pentru că am adus adversari puternici”, a declarat promotorul Eduard Irimia.
Victorie contestată pentru Tănăsie
Românii şi-a luat revanşa în următoarea întîlnire, care i-a adus în ring pe Viorel Simion şi Fernando Jose Guevara. Pugilistul legitimat la Alutus Mangalia şi-a trimis adversarul la podea încă din primul rînd, dar venezueleanul a scăpat de KO şi s-a ţinut pe picioare pînă la sfîrşitul meciului. “Am dat peste un adversar foarte rezistent, dar este adevărat că şi eu am greşit pentru că m-am aruncat din start asupra sa. Apoi am început să respect indicaţiile date de antrenor şi totul a ieşit bine. Mai vreau să boxez încă o dată pentru palmares, iar apoi voi încerca să cîştig titlul naţional”, a anunţat Simion.
În meciul vedetă, Sorin Tănăsie l-a învins la puncte pe venezueleanul Edinso Torres, care a făcut spectacol, dansînd înaintea intrării în ring, printr-o decizie la limită, 2-1. Încurajat de o galerie numeroasă, “Pantera” s-a descurcat destul de greu în faţa mult mai experimentatului său adversar, fiind dominat clar în multe momente. “Am boxat împotriva unui adversar extrem de experimentat. Cînd s-a apucat el de profesionism, eu încă eram la juniori. În plus, în România, încă se boxează ca la pompieri. Nu sîntem anunţaţi cînd şi cu cine boxăm decît în ultimul moment. Este adevărat că am cîştigat, dar nu am făcut spectacol, aşa cum obişnuisem publicul. Pînă la meciul pentru titlul european mai sînt însă două luni şi atunci va fi altfel", a spus Tănăsie, deranjat de faptul că publicul a contestat decizia arbitrilor. “Pantera” se va duela peste trei luni cu spaniolul Karim Quibir Lopez pentru centura continentală.
Rezultatele galei
Cosmin Pârvu b. p. Roman Chelingarjan (Letonia) - cat. 63,503 kg (4 runde x 3 min.)
Florin Stan b.p. Mihai Iftode - cat. +90,719 (4 runde x 3 minute)
Waldemar Cucereanu b.p. Romeo Păun - cat. 58,967 kg (8 runde x 3 min.)
Lucian Boţ k.o. tehnic în repriza a 5-a Evgenijs Stamburkis (Letonia) - cat. 90,719 kg (6 runde x 3 min.)
Corina Cârlescu b. p. Simona Penchakova (Slovacia) - cat. 52,163 kg (4 runde x 2 min.)
Pedro Jose Verdu Pena (Venezuela) b. p. Cristian Hodorogea - cat. 63,503 kg (6 runde x 3 min.)
Viorel Simion b. p. Fernando Jose Guevara (Venezuela) - cat. 58,967 kg (6 runde x 3 min.)
Sorin Tănăsie b. p. Edinso Torres (Venezuela) - cat. 55,338 kg (6 runde x 3 min.)