Universul imaginar şi muzical al cântăreţului Michael Jackson a fost readus la viaţă, duminică seară, la Montreal, odată cu premiera mondială a spectacolului The Immortal World Tour, creat de compania Cirque du Soleil, în memoria regelui muzicii pop. O punere în scenă dinamică dar calculată la milimetru, ritmată de acordurile hiturilor interpretate de Michael Jackson şi o explozie de efecte speciale, generatoare de vapori, focuri de artificii şi proiecţia simultană a unor videoclipuri, au fost dublate de numerele acrobaţilor, ale căror dansuri erau inspirate din stilul coregrafic al celebrului artist american.
Mama cântăreţului, cei trei copii ai acestuia şi trei dintre fraţii lui au asistat la premiera acestui spectacol. Scenografia, bogată în imagini şi videoclipuri cu copiii, includea şi câteva imagini ale fermei Neverland, proprietatea lui Michael Jackson, dar şi un arbore mare, un element important în imaginaţia artistului. Costumele dansatorilor şi ale acrobaţilor aveau numeroase diode multicolore, care se aprindeau în întuneric cu o sincronizare perfectă şi care au transformat trupurile artiştilor în stele şi OZN-uri, lansând în spaţiu raze de lumină. Însă, cel mai aplaudat moment a fost un mesaj cu tentă socială, ilustrat de piesa ”They Don\'t Care About Us” şi de videoclipul ce evoca, prin imagini de câteva secunde, SIDA, foametea şi poluarea din lume, incluzând, totodată, fotografii cu Ghandi şi maica Tereza. Producţia acestui spectacol, regizat de Jamie King, un colaborator apropiat al cântăreţei Madonna, a costat 60 de milioane de dolari. Show-ul a fost pregătit de o echipă de 20 de artişti, dintre care 10 coregrafi. După un lung turneu nord-american, show-ul va fi prezentat, în 2013, în Europa şi în alte zone ale lumii.
Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de medicamente, în special din cauza unei grave intoxicări cu propofol, un anestezic puternic pe care artistul îl folosea ca somnifer.