Spectacol inedit Tudor Gheorghe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„1989-2009 - Degeaba...?!”

Spectacol inedit Tudor Gheorghe

Monden 19 Decembrie 2009 / 00:00 538 accesări

Cel mai aşteptat şi senzaţional eveniment semnalat în concertistica acestui sfârşit de an de la malul mării, intitulat „1989-2009 - Degeaba...?!”, sub semnătura maestrului Tudor Gheorghe, se va consuma sâmbătă, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa. Conceput într-o manieră mai puţin obişnuită şi aducînd pe scenă peste 150 de muzicieni şi două coruri, noul show al artistului va fi un spectacol de muzică... rock, în stil „Pink Floyd”! Evenimentul este organizat de instituţia gazdă, cu sprijinul Hotelului Flora, Consiliului Judeţean Constanţa, Primăriei Municipiului Constanţa şi al Direcţiei Judeţene de Sport şi va începe de la ora 18.00. Referitor la acest eveniment, celebrul artist anticomunist a declarat, pentru constănţeni: „Va fi un spectacol... ‘criminal’. Este o radiografie laser a societăţii româneşti, făcută în cei 20 de ani, ce-am vrut noi să se întîmple în 20 de ani şi ce s-a ales... Cam asta va fi, e foarte dur spectacolul, e făcut fără niciun fel de jenă, muzica şi versurile îmi aparţin”. Această desfăşurare impresionantă de forţe în sprijinul artei se va face sub bagheta orchestratorului şi dirijorului Marius Hristescu. Din cauza logisticii impresionante, a spectacolului de lumini şi a efectivelor umane implicate în acest proiect senzaţional, concertul se desfăşoară doar în două oraşe din ţară: la Constanţa şi în capitală. Biletele pentru acest eveniment de excepţie, din această seară, costă între 80 şi 100 lei, putînd fi achiziţionate doar de la intrarea în sala de spectacole.



12