Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, Maritimo Shopping Center a găzduit Cupa Maritimo la tenis de masă, competiţie la startul căreia au fost prezenţi peste 150 de iubitori ai sportului cu mingea de celuloid. La capătul unor partide spectaculoase, s-au calificat în ultimul act Viorel Sterea, fost sportiv de performanţă şi antrenorul care l-a descoperit şi lansat pe Constantin Cioti. Disputată în prezenţa antrenorului naţionalei feminine a României de tenis de masă, Viorel Filimon, dar şi a componentelor reprezentativei tricolore Eliza Samara, calificată la Jocurile Olimpice de la Londra, şi Ioana Ghemeş, finala i-a revenit lui Sterea, cu 3-0. În finala mică, Cristian Terzi s-a impus în duelul cu Dragoş Motişan, cu 3-2. „Organizarea acestei cupe reprezintă o iniţiativă extraordinară, care promovează tenisul de masă constănţean. A fost o atmosferă superbă şi mă bucur că au fost mulţi participanţi, chiar şi din alte judeţe. Ba chiar a fost prezent şi un sportiv macedonean, care îşi face studiile la Constanţa”, a spus câştigătorul întrecerii. Organizatorii au oferit şi un premiu special, celui mai tânăr participant, Marius Tofan, în vârstă de doar 7 ani. Cei prezenţi au avut parte şi de meciuri demonstrative susţinute de elevii de la LPS “Nicolae Rotaru”, pregătiţi de Viorel Filimon şi Liliana Sebe.
Ieri s-a desfăşurat şi Cupa Maritimo la tenis de masă, secţiunea rezervată jurnaliştilor, la startul căreia s-au aliniat Adrian Lungu, Sorin Teodoreanu, Ionuţ Coman, Robert Nenciu şi Sorin Danielciuc (toţi de la Telegraf), Mircea Ghiţă şi Nicu Şerban (ambii de la Neptun TV), Cătălin Donose şi Gabriel Afuz (ambii de la Radio Constanţa) şi Paul Alexe (free-lancer). După duelurile palpitante, în finală s-au calificat Nicu Şerban şi Adrian Lungu, primul câştigând trofeul după ce s-a impus cu 3-1. Finala mică a fost câştigată de Gabi Afuz, care a trecut, cu 3-0, de Paul Alexe.