Spectacol pe apă şi pe uscat la Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spectacol pe apă şi pe uscat la Mamaia

Sport 03 Septembrie 2011 / 00:00 751 accesări

Sâmbătă, staţiunea Mamaia va deveni capitala triathlonului din Europa de Est, urmând să găzduiască a treia ediţie a Triathlon Challenge Mamaia 2011. Peste 600 de concurenţi, care se vor întrece la cinci categorii, proba olimpică (înot 1,5 km, ciclism - 40 km, alergare - 10 km), sprint (înot - 0,75 km, ciclism - 20 km, alergare - 5 km), ştafetă (echipe alcătuite din trei participanţi, pe distanţele de la sprint), Corporate Challenge (ştafetă pentru angajaţii corporate) şi Trikids Challenge (triatlon pentru copii), se vor alinia la startul programat la ora 10.00. Cartierul general al competiţiei a fost stabilit pe malul Lacului Siutghiol, vis-a-vis de Hotel Rex, unde organizatorii au fixat startul şi sosirea şi unde va avea loc un adevărat spectacol, cu muzică, un maraton de fitness şi o tombolă. „Este cel mai mare concurs din Europa de Est şi ne aşteptăm la o prezenţă masivă a spectatorilor, care vor avea parte de spectacol şi de multe surprize”, a spus Vlad Stoica, preşedintele Clubului Sportiv Smart Atletic, organizatorul competiţiei. Valoarea totală a premiilor va fi de peste 10.000 de euro, în bani, produse şi echipamente sportive.

Taguri articol


12