Spectacol pe bicicletă la History Race

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spectacol pe bicicletă la History Race

Sport 22 Noiembrie 2011 / 00:00 637 accesări

În premieră pentru România, Constanţa Cycling Team a organizat duminică, la Constanţa, History Race, un concurs inedit care a îmbinat istoria oraşului de la ţărmul mării cu mersul pe bicicletă. La startul întrecerii, dat din parcarea de la Aqua Magic din staţiunea Mamaia, s-au aliniat 19 echipe, fiecare având în concurenţă câte trei participanţi, care a primit la start un plic cu o întrebare, al cărei răspuns i-a condus către o locaţie cu însemnătate istorică din Constanţa. În momentul în care a ajuns în locaţia respectivă, un oficial al cursei a înmânat echipei următorul plic, continuarea concursului fiind condiţionată de sosirea în formaţie completă. În total, au fost cinci întrebări, care i-au purtat pe concurenţi la cinci locaţii cu însemnătate istorică: Muzeul Militar, Casa cu Lei, Mormântul Pictat, Biserica de Lemn şi Sala Sporturilor, pe un traseu de aproximativ 24 km.

Prima a ajuns la sosire echipa Pegas (Cristian Bornaz, Laurenţiu Dobre, Sabin Vasile) în mai puţin de oră, urmată la mică distanţă de RSC Team (Robert Risică, Fernando Şuler, Cătălin Iorga) şi Ciclişti de Week-end (Radu Marga, Iulian Nistor, Constantin Chirilă). La un pas de podium a venit Tyz Team, echipă formată din singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, Răzvan Florea, consilierul DJST, Mihai Orzan şi Alexandru Oancea. Surpriza competiţiei a fost participarea DJST Team, în componenţa căreia s-au regăsit directorul DJST, Elena Frîncu, fosta campioană de atletism Evelina Lisenco şi Alexandru Moroşanu. „Ne propusesem să fie măcar 15 echipe, dar aşteptările noastre au fost depăşite. Ne bucurăm că nu a dat nimeni înapoi, chiar dacă a fost extrem de frig şi nu am avut abandonuri”, a spus Daniel Buzatu, preşedintele clubului Constanţa Cycling Team. „Ideea şi conceptul întrecerii au fost extrem de reuşite, mai ales că nu există astfel de competiţii în ţară. Din păcate, a fost foarte frig, dar chiar şi aşa au venit mulţi amatori de sport”, a adăugat Răzvan Florea. Câştigătorii vor fi recompensaţi cu vouchere şi echipamente de ciclism.



12