Constanţa a devenit sâmbătă capitala ciclismului românesc, fiind punctul de start în a 48-a ediţie a Turului României, cea mai importantă competiţie ciclistă internă. Organizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, Primăriei Municipiului Constanţa şi DJST Constanţa, competiţia a adunat la start 70 de sportivi, din zece ţări, printre care Bulgaria, Republica Moldova, Turcia, Serbia, Grecia, Italia şi Germania. Întrecerea a debutat cu un prolog pe distanţa a 6 km, în staţiunea Mamaia, pe traseul Hotel Flora - Hotel Caraiman şi retur. După un duel spectaculos, s-a impus bulgarul Yocho Yovchev Zhivkov (Cycling Team Friuli), cu timpul de 9 minute şi 31 de secunde, urmat de grecul Ioannis Tamouridis (Tableware SPT), la 6 secunde, şi un alt bulgar, Vladimir Koev (Konya Torku Sekerspor Vivelo), la 23 de secunde. Cel mai bine clasat rutier român a fost Florin Saveliu (CS Mazicon), care a încheiat prologul pe locul 6, la 33 de secunde de primul clasat. În jurul prânzului, cicliştii, împreună cu oficialii competiţiei şi ai echipelor, s-au strâns în faţa Sălii Sporturilor, unde a avut loc prima festivitatea de premiere din actuala ediţie, dar şi startul festiv în prima etapă. Primul tricou galben a fost îmbrăcat de Yocho Yovchev Zhivkov, dar Ioannis Tamouridis rămâne unul dintre principalii candidaţi la victoria finală. În semn de apreciere pentru sprijinul acordat ciclismului, organizatorii i-au oferit preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, un trofeu şi un tricou galben, în timp ce directorul DJST Constanţa, Elena Frîncu, a primit o cupă şi un tricou galben.
„Este foarte clar că Federaţia Română de Ciclism este extrem de mulţumită de condiţiile create la Constanţa pentru ciclism. De altfel, după succesul înregistrat la Turul Dobrogei, organizatorii ne-au cerut să-i ajutăm să redea competiţie atât de la sol, cât şi din elicopter, astfel că o echipă de la Neptun TV va însoţi caravana până la sosire”, a spus Petrică Munteanu, reprezentantul CJC şi membru în Comitetul de Organizare al întrecerii. „Datorită finanţării primite de la CJC, Constanţa este capitala ciclismului românesc în ultimii patru ani. Este o organizare excelentă şi sper ca anul viitor nivelul competiţiei să fie şi mai ridicat”, a spus Elena Frîncu, care a însoţit caravana până la ieşirea din judeţul Constanţa.