Spectacol total la Cupa “Farul” şi la CN de gimnastică aerobică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spectacol total la Cupa “Farul” şi la CN de gimnastică aerobică

Sport 29 Iunie 2009 / 00:00 2092 accesări

Peste o sută de gimnaşti s-au întrecut, sîmbătă şi duminică, la Casa de Cultură, în cadrul celei mai spetaculoase ramuri a gimnasticii, cea aerobică. Cei mai buni sportivi din România, alături de lotul naţional de seniori, au sfidat gravitaţia pe ritmurile muzicii şi au oferit un adevărat spectacol celor prezenţi la ediţia a 10-a a Cupei “Farul” şi la cea de-a 14-a ediţie a Campionatului Naţional de gimnastică aerobică. Concursul s-a desfăşurat pe patru categorii de vîrste, juniori I, II, III şi seniori, cîştigătorii fiind premiaţi de organizatori pentru ambele întreceri. La fel ca şi la ediţiile precedente, sportivii de la CSS 1 - CS Farul au urcat pe podium în majoritatea probelor, întrecerea fiind totodată şi un ultim test pentru seniori înaintea Jocurilor Mondiale, care vor avea loc în perioada 16-26 iulie, la Taipei. „Sînt încîntată de organizarea acestei competiţii. Ca de fiecare dată, la Constanţa avem parte de o primire călduroasă şi de o organizare exemplară. M-a bucurat prestaţia juniorilor, care mi-au plăcut, însă nu acelaşi lucru îl pot spune de componenţii lotului naţional, care s-au mulţumit doar să îşi facă treabă. Acest lucru nu este suficient pentru o competiţie atît de mare precum Jocurile Mondiale”, a spus antrenoarea lotului naţional de seniori, Marcela Fumea.

Constănţenii care au urcat pe podiumul celor două întreceri - la juniori III - perechi: Maria Drăghici / Adrian Biciu (ACS “Win-Gym” Constanţa) - locul 2; Cristiana Nicon / Ştefan Huştea (CSS 1 - CS Farul) - locul 3; trio: Călin Stanciu / Valentin Lovin / Ştefan Huştea (CSS 1 - CS Farul 2) - locul III; grup: Andra Colidiuc / Andreea Spînu / Vanessa Culeafă / Cristiana Nicon / Carmen Dobre / Ruxandra Robu (CSS 1- CS Farul) - locul 1; juniori II - individual feminin: Lavinia Panaete - locul 2; perechi: Andreea Drenea / Lucian Săvulescu (CSS 1 - CS Farul) - locul 3; trio - Daiana Irimia / Lavinia Panaete / Bianca Gorgovan (CSS 1 - CS Farul 4) - locul 2; Andreea Scânteie / Andreea Drenea / Daciana Enache (CSS 1 - CS Farul 2) - locul 3; grup: Alexandra Popescu / Andreea Scânteie / Daciana Enache / Ioana Creţu / Lorena Tincu / Andreea Drenea (CSS 1 - CS Farul 1) - locul 1; Bianca Gorgovan / Lavinia Panaete / Claudia Niţă / Alina Creţu / Alina Dima / Daiana Irimia (CSS 1 - CS Farul 2) - locul 2; juniori I - grup: Andreea Dincă / Loredana Eremia / Mary-Beatrice Răileanu / Andra Ştefan / Alexandra Stoian / Lavinia Panaete (CSS 1 - CS Farul) - locul 3; seniori - individual masculin: Mircea Zamfir - locul 1; Valentin Mavrodineanu - locul 2; Mircea Brînzea - locul 3; individual feminin: Cristina Nedelcu - locul 1; Corina Costantin - locul 3; perechi: Cristina Nedelcu / Valentin Mavrodineanu - locul 1; Mircea Brînzea / Cristina Antonescu - locul 2. Cele 17 medalii au clasat CSS 1 - CS Farul pe prima poziţie în topul cluburilor, acesta primind trofeul transmisibil “Gineta Stoenescu”. De asemenea, Georgeta Cosma, de la CSS Cetate Deva, a primit trofeul “Fair-Play”, iar cea mai gălăgioasă galerie, “Gaşca de la mare”, a fost şi în acest an premiată. Întrecerea a avut parte şi de un moment emoţionant, Codruţa Mincu, multiplă campioană europeană şi mondială, luîndu-şi adio de la podium, în timp ce Teodora Nasta şi-a luat rămas bun de la activitatea sa în cadrul CS Farul pentru a se dedica unei alte meserii.

Taguri articol


12