Spectacol total la Gala “Superkombat World Grand Prix”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spectacol total la Gala “Superkombat World Grand Prix”

Sport 18 Iulie 2011 / 00:00 736 accesări

Demult nu a mai cunoscut Sala Sporturilor din Constanţa o asemenea afluenţă de public ca sâmbătă seară, cu ocazia galei “Superkombat World Grand Prix”. Aproape toate locurile cu vedere la ring au fost ocupate, însă “bătrâna” sală din Constanţa şi-a dovedit din nou limitele la capitolul confort pentru spectatori. Cei circa 1.000 de oameni care au ţinut să asiste la gală au suferit cumplit de cald timp de două ore şi ceva, fiind nevoiţi să consume sute de sticle cu apă şi băuturi răcoritoare!

„Consider gala ca o reuşită în condiţii neprielnice, din cauza căldurii. Din păcate, sălile din România nu sunt dotate cu aer condiţionat, iar în condiţiile în care am mai avut instalaţia de lumini şi aparatura televiziunilor, cred că la nivelul ringului erau vreo 40 şi ceva de grade. Sportivii au stat mai mult la vestiare, unde era acceptabil, dar pentru spectatori a fost îngrozitor. Chiar şi aşa, publicul a fost superb şi îi mulţumesc pentru entuziasmul de la meciurile românilor”, a declarat Eduard Irimia, promotorul galei.

MECIURI TARI, K.O.-URI, SÂNGE PE RING. Gala de la Constanţa a avut de toate: înfruntări spectaculoase, luptători foarte bine pregătiţi sau ieşiţi din formă, k.o.-uri spectaculoase, incidente. Gala a început abrupt, cu o dispută foarte tare, meciul de rezervă pentru piramidă (categoria + 96 kg). Marian Iordan a început în forţă lupta cu Carter Williams, care a fost numărat în prima repriză. Americanul şi-a revenit însă şi l-a făcut k.o. pe român în repriza a treia.

Semifinala 1 a piramidei, între Sebastian Ciobanu şi Ismael Londt, a ridicat publicul în picioare. Olandezul, iniţial programat doar în meciul de rezervă a piramidei, a beneficiat de retragerea indianului Singh Jaideep şi a fructificat la maximum ocazia ivită. Tare ca o stâncă, sportivul născut în Surinam părea că nu simte loviturile adversarului. În schimb, ripostele sale l-au zdruncinat serios pe “Fiul lui Dracula”, numărat în prima repriză. Londt a încheiat conturile în repriza a treia, cu un croşeu de stânga care a stârnit îngrijorare în tribune: Ciobanu a rămas inert la podea şi a sângerat abundent în zona arcadei drepte şi a nasului. Supranumit “Mister Pain” (Domnul Durere), Londt le-a dat de lucru pentru câteva minute medicilor galei, Ciobanu revenindu-şi cu greu după acea teribilă lovitură. Şcoala olandeză de K1, care a dat lumi campioni ca Ernesto Hoost, Remy Bonjasky, Semmy Schilt sau Peter Aerts, şi-a arătat din nou valoarea. La fel de impresionant a fost şi croatul Mladen Brestovac, care a câştigat prin k.o. în prima repriză semifinala 2 a piramidei, cu Mighty Mo. Americanul a părut ieşit din formă şi apatic.

MOROŞANU S-A REVANŞAT ÎN FAŢA LUI LEKO. A urmat o serie de cinci superfight-uri. La categoria 73 kg, Mihai Barbu l-a învins la puncte pe Alex Tropimov (Israel), după un meci spectaculos şi cu multe realizări tehnice. La categoria 92 kg, Bogdan Stoica şi Hakan Aksoy (Turcia) au dat mari emoţii publicului, după ce în prima repriză, după o “îmbrăţişare” în corzi, au căzut amândoi din ring, direct pe podeaua sălii! Aksoy a acuzat dureri la umăr, a fost la un pas să abandoneze, dar după 3-4 minute de îngrijiri medicale a revenit în meci. În repriza a doua a fost rândul lui Stoica să se accidenteze. Românul a căzut rău după o lovitură înaltă, s-a lovit la genunchiul stâng, iar lupta s-a oprit. Fratele lui Bogdan, Andrei Stoica, a obţinut decizia la puncte în faţa lui Henriques Zowa (Angola) după un meci foarte echilibrat. Au urmat două meciuri ale greilor. Benjamin Adegbuyi (România) s-a impus înainte de limită în faţa lui Joachim Thomas (Franţa), arbitrul oprind meciul în repriza a doua pentru inferioritatea francezului, un luptător care a părut “căzut din lună” la Constanţa. În fine, main-eventul galei, meciul dintre Cătălin Moroşanu şi Stefan Leko (Germania), s-a încheiat cu o decizie la puncte pentru ieşean. Aflat în căutarea gloriei de altădată, Leko nu a găsit-o la Constanţa, chiar dacă a încercat şi pe podeaua ringului din Sala Sporturilor... “Moartea din Carpaţi” s-a revanşat clar în faţa umbrei fostului Stefan “The Great” Leko, un luptător aflat departe de forma care îi adusese porecla “Blitz”. „Este cea mai importantă victorie din cariera mea. Îi mulţumesc lui Leko pentru că există. Datorită lui sunt aici, datorită meciului pe care l-am avut în urmă cu patru ani. Îl iubesc pe Leko, vă iubesc pe toţi”, a declarat Moroşanu după victoria obţinută la Constanţa.

LONDT A CÂŞTIGAT PIRAMIDA. Aşteptată să pună “cireaşa pe tortul galei”, finala piramidei n-a avut istoric. Londt s-a impus prin k.o. în prima repriză în meciul cu Brestovac, care a fost numărat de două ori în interval de un minut şi apoi abandonat de arbitru. Ismael Londt este al doilea calificat pentru SuperKombat Final Elimination, după ucraineanul Serghei Laşcenko, învingător al piramidei din mai, de la Bucureşti. „Ştiam de ce este capabil Londt, însă el nu avea palmaresul necesar pentru a fi titular în piramidă. Bănuiam că îl poate învinge pe Ciobanu. În Final Elimination vor mai lupta câştigătorul piramidei de la Chişinău, programată pe 1 octombrie, plus alte cinci vedete K1, care vor primi wild-card. Mi-a plăcut astăzi (n.r. - sâmbătă) Moroşanu, care a progresat mult la capitolul tehnică. Organizarea galei a costat circa 200.000 de euro, inclusiv bursele sportivilor, cea mai mare fiind a lui Mighty Mo. Mi-a trimis un SMS şi Remy Bonjasky. M-a felicitat şi mi-a spus că nu a văzut de mult o gală atât de puternică”, a mai spus Irimia.

Sâmbătă, cu câteva ore înaintea galei, trei dintre luptătorii Superkombat, Leko, Londt şi Zowa, au vizitat sediul Nippon Car Center, dealerul Mitsubishi din Constanţa care a fost partener local al evenimentului găzduit de Sala Sporturilor şi a furnizat logistica şi autoturismele oficiale. Reamintim că învingătorul piramidei din finală va fi premiat şi cu o maşină Mitsubishi Lancer Ralliart, un model creat special pentru circuitul Superkombat. Automobilul va fi oferit de importatorul produselor Mitsubishi în România, M Car Trading, care susţine la nivel naţional galele SuperKombat.

Taguri articol


12