Teatrul de Stat Constanţa şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” găzduiesc, în această primăvară, pe lângă spectacolele din repertoriul uzual consacrat pe scena de la malul mării, şi câteva piese de teatru susţinute de trupe ale teatrelor bucureştene.
„Mă mut la mama!”, la Teatrul de Stat. Pentru că sosirea la Constanţa a marilor actori ai scenei româneşti este mereu binevenită şi solicitată de publicul local, Teatrul de Stat Constanţa propune, pentru seara de joi, cu începere de la ora 19.00, spectacolul de succes „Mă mut la mama!”, de Andreas Petrescu. Este vorba despre o producţie a Companiei D‘Aya şi Centrului Cultural pentru Unesco „Nicolae Bălcescu”, care aduce în centrul atenţiei câţiva actori cunoscuţi şi foarte agreaţi de amatorii de comedie: Adriana Trandafir – mama Andreas Petrescu - Andrei (fratele mai mare)
şi Gabriel Fătu - Gabriel (fratele cel mic).
Scenografia este realizată de Iuliana Gherghescu, iar regia îi aparţine lui Gelu Colceag.
„Mă mut la mama” este o comedie savuroasă, având la bază o poveste veselă, optimistă, dar cu accente dramatice, un fragment din viaţa de familie a tuturor, mai exact despre ceea ce ar putea însemna o familie fericită... Spectacolul ţine în suspans prin situaţiile neprevăzute, rezolvate, însă, de fiecare dată, cu mult umor.
Doi fraţi, cu vârste apropiate de 30 de ani, unul părăsit de soţie, iar celălalt înşelat de iubită, decid să revină acasă la mama, pentru a continua să mai trăiască o dată partea cu… copilăria. Reîntorşi în căminul natal, au surpriza de a-şi reîntâlni mama văduvă total schimbată, văzându-şi de viaţa ei, studentă şi cu iubit. Este o situaţie de neacceptat pentru cei doi, conflictele, geloziile şi senzaţia fiecăruia că „mămica” îl iubeşte mai mult pe celălalt generând momentele comice.
Biletele se află în vânzare la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanţa şi on-line, pe www.bilete.ro, la preţul de 25 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază la achiziţionarea tichetelor de o reducere de 10 lei.
Mihai Dinvale şi Dan Condurache, pe scena Teatrului „Oleg Danovski”. De asemenea, în premieră, la Constanţa, Teatrul Mic din Bucureşti va fi prezent cu o ministagiune de spectacole. După mulţi ani, Mihai Dinvale şi Dan Condurache vor fi alături de minunatul public din Constanţa, de pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. Primul spectacol, „Băieţii de aur”, de Neil Simon, în traducerea lui Andrei Bantaş, va avea loc pe data de 2 mai, cu începere de la ora 19.00, pe scena teatrului constănţean.
Piesa „Băieţii de aur” este povestea savuroasă a doi mari actori de comedie, care se reîntâlnesc peste ani, pentru un ultim show. Două personalităţi puternice, care se „ciocnesc” la fiecare întâlnire, doi oameni care au făcut succes împreună mai bine de 30 de ani. Comedia a fost şi ecranizată - “The Sunshine Boys” - avându-i ca protagonişti pe Walter Matthaw şi George Burns.
Din distribuţie fac parte: Dan Condurache (Willie Clark), Bogdan Talaşman (Ben Clark), Mihai Dinvale (Al Lewis), Ştefan Lupu (Eddie), Ruxandra Enescu (O infirmieră), Liliana Pană (O soră de caritate) şi Petre Moraru (Regizorul de platou).
Biletele se pot achiziţiona de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, dar şi de la magazinul de antichităţi din Piaţa Ovidiu, la preţul de 30, 40 şi 50 lei.