Spectacole de neuitat pentru 150 de copii din Valu lui Traian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Program CJC

Spectacole de neuitat pentru 150 de copii din Valu lui Traian

Administrație 11 August 2010 / 00:00 481 accesări

Programul „Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2010”, iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a continuat, ieri, cu excursia oferită copiilor din comuna Valu lui Traian. 150 de copii din comuna Valu lui Traian s-au bucurat de programele oferite de Delfinariu, circul Magnifico, s-au plimbat cu telegondola şi s-au distrat în parcul acvatic Aqua Magic. „Unii copii au mai fost la Constanţa, dar nu au mai văzut un spectacol de circ. Copiii nu au dormit toată noaptea în aşteptarea excursiei. În această excursie au fost aduşi cu precădere copii ai căror părinţi nu au posibilităţi financiare“, a declarat primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi. Iniţiativa CJC a fost primită cu entuziasm de către cei mici, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre ei nu au mai avut ocazia să viziteze vreunul dintre obiectivele turistice cuprinse în programul organizat şi finanţat de CJC. Pentru a se asigura că elevii vor avea, în timpul excursiei, toate condiţiile necesare pentru a se simţi bine, reprezentanţii CJC şi ai Primăriei implicate le-au asigurat băuturi răcoritoare şi o masă. În plus, copiii au primit de la CJC tricouri cu însemnele programului. Plini de entuziasm, cei mici le-au spus însoţitorilor că le-a plăcut foarte mult în excursie şi că abia aşteaptă să revină la Constanţa.



12