Spectacole de senzaţie la deschiderea oficială a Festivalului „Callatis 2009”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spectacole de senzaţie la deschiderea oficială a Festivalului „Callatis 2009”

Monden 12 August 2009 / 00:00 706 accesări

Sub genericul „Hai Acasă!”, Festivalul „Callatis” s-a deschis oficial luni seară, transformînd oraşul Mangalia într-unul dintre cele mai atractive puncte de pe litoral. Evenimentul, care se desfăşoară în perioada 9-16 august, este organizat de Primăria Municipiului Mangalia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa şi al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării.

Prima seară a „Callatis 2009” a adus pe scena-scoică din Portul Turistic Mangalia artişti şi formaţii româneşti, care au luat parte la un... „Carnaval”. Fuego, Miki, Pepe, Fly Project, Crush & Alexandra Ungureanu, Geta Burlacu sau Ovidiu Lipan „Ţăndărică” & Grupul Balcano şi Stelu Enache au fost interpreţii şi trupele care au atras la show-urile susţinute începînd cu ora 21.00 mii de mangalioţi şi turişti. Spaţiul rezervat publicului s-a dovedit a fi neîncăpător pe toată durata concertelor, iar în afara lui, sute de persoane care nu au mai prins locuri au dat serioase bătăi de cap forţelor de ordine.

Festivalul „Callatis” a fost deschis de Ovidiu Lipan „Ţăndărică” & Grupul Balcano şi Stelu Enache, artiştii antrenînd publicul la dans, în aplauzele generale. Deşi, iniţial, ar fi trebuit să cînte trei piese, numărul mare de artişti care a trebuit să urce pe scenă a făcut ca prestaţia lor să se reducă la două, lucru confirmat şi de Stelu Enache: „A fost excepţional. Sîntem pentru prima dată la Callatis, iar publicul a fost senzaţional. Festivalul are un program încărcat, pentru că trebuia să cîntăm trei piese, dar am cîntat numai două”. Vara nu se încheie cu Festivalul „Callatis” pentru Ovidiu Lipan „Ţăndărică” şi Stelu Enache, cunoscutul artist aromân dezvăluind şi cîteva din planurile muzicale din viitorul apropiat. „Din cîte ştiu, nu doar la Callatis sîntem prezenţi în această perioadă, am fost invitaţi şi la Festivalul Mamaia”, a precizat Stelu Enache.

„Buletinele” de Mangalia, atracţia serii, din spatele scenei

Prezent la eveniment, intens preocupat de modul de desfăşurare a spectacolelor, primarul municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, s-a arătat încîntat de succesul manifestării. „Avem parte de un public peste aşteptări. Mii de persoane participă la acest eveniment, care nu este unul oarecare, ci este cel mai mare festival de acest gen din România”. Edilul Mangaliei a fost şi protagonistul unei scene amuzante, în timpul serii. Tusac a declarat că, pe parcursul ediţiei de anul trecut a festivalului, a oferit „buletine” de Mangalia, iar în prima seară a „Callatis 2009”, a avut surpriza să fie abordat de o persoană care a păstrat un astfel de exemplar, aceasta spunînd, în glumă, că l-a folosit cînd a trecut graniţa, pentru a ajunge la festivalul din Mangalia, păcălindu-i pe lucrătorii Poliţiei de Frontieră bulgari.

Ricchi e Poveri a încheiat o seară magică

După Fuego şi Annamari Dancs din Ungaria, pe scenă au urcat Pepe şi Miki, care au oferit un recital aclamat de public. După ce a cîntat, Pepe s-a arătat puţin dezamăgit de concertul live: „Sincer? A fost mai bine la repetiţii. Am avut probleme cu instrumentele, ba clapele, ba altele. E mai greu live, însă ne-am descurcat”, a menţionat artistul, care a fost mulţumit de succesul serii de festival, dar şi de public. „Publicul a fost minunat, iar piesa „Fără Tine” a fost un mare şlagăr internaţional la vremea lui şi este şi acum”, a încheiat Pepe, o prezenţă nelipsită din cadrul Festivalului „Callatis”.

Fly Project s-a numărat printre formaţiile care au fost... la înălţime, în prima seară a festivalului. Trupa a cîntat două dintre cele mai cunoscute piese, „Raisa”, care a ridicat publicul în picioare şi cea mai recentă, „Unisex”. „Cum a fost? Şmecherie! Ne-a plăcut la Callatis şi mai ales, pentru că am cîntat la Mangalia piesa Unisex”, a menţionat solistul trupei Fly Project, Tudor Ionescu.

După prestaţia ultimei artiste autohtone, Inna, care a cucerit topurile europene cu piesa „Hot”, de la ora 23.00, pe scenă au urcat invitaţii speciali şi mult aşteptaţi ai festivalului „Callatis”: Ricchi e Poveri. Cei trei artişti italieni au oferit un spectacol excepţional, cu cele mai îndrăgite piese ale lor, care făceau furori prin anii ’70 - ’80, precum Sera Porque Te Amo, Acapulco, Buona Giornata sau Come Vorrei. La concertul susţinut de Ricchi e Poveri au fost prezente numeroase oficialităţi. Astfel, pe lîngă gazda manifestării, primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac, s-au mai aflat Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi fratele său, senatorul PSD Alexandru Mazăre, Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, senatorul PSD Nicolae Moga şi directorul Direcţiei pentru Cultură din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Zgabercea. Printre cei mai plăcut impresionaţi s-a numărat preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, dar nu numai de festival, despre care a declarat că este unul de succes şi realizat de profesionişti, ci şi de aspectul oraşului Mangalia. „Se vede schimbarea. Faleza, de exemplu, arată foarte bine. Se vede că au avut loc investiţii aici”, a declarat preşedintele CJC.

„Stele de mare” pentru „Ţăndărică” şi Ricchi e Poveri

La puţin timp după încheierea primei seri a Festivalului „Callatis”, a avut loc un eveniment cu adevărat special. Publicul prezent la eveniment a fost invitat pe celebra străduţă a oraşului Mangalia, „Aleea Stelelor de Mare”, locul unde sînt rezervate, asemenea obiceiurilor de la Hollywood, „stele” pentru artiştii care au cîntat, de-a lungul timpului, în al doilea oraş ca mărime de la malul mării. Alături de No Mercy, Sava Negrean Brudaşcu, Romică Ţociu sau Cornel Palade, au mai fost adăugate încă două stele, pentru Ovidiu Lipan „Ţăndărică” şi Ricchi e Poveri. Sute de persoane au fost prezente la acest eveniment unic, dornice să strîngă mîna sau să facă poze nu numai cu artiştii, ci şi cu oficialităţile, precum Radu Mazăre şi Alexandru Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Mihai Claudiu Tusac sau Mircea Geoană, care a condus ritualul depunerii stelelor şi care le-a oferit artiştilor trofeul „Steaua de Mare”. „M-am născut cînd Ricchi e Poveri cînta, am crescut pe muzica lor şi sînt primar pe Ricchi e Poveri.”, a declarat edilul Mangaliei, care a mai menţionat că sînt unele momente frumoase în viaţă, precum acesta, în care trebuie să ne bucurăm şi, mai ales, să fim uniţi.

Implicat activ în desfăşurarea evenimentului, Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, a fost şi el impresionat. În timpul depunerii stelelor, el a declarat: „Mi-a plăcut la Mangalia, o să vin şi la anul, iar steaua lui Ţăndărică ar trebui să ajungă şi la Hollywood!”.

Basistul trupei Ricchi e Poveri, decedat în seara festivalului

După acordarea trofeelor „Steaua de Mare”, petrecerea a continuat pentru oficialităţi la terasa Mama Leone din staţiunea Olimp, după ora 1.00. Deşi, iniţial, ar fi trebuit să aibă loc conferinţa de presă a trupei Ricchi e Poveri, cursul evenimentelor a luat o turnură neaşteptată. Conferinţa s-a anulat, iar un reprezentant al trupei italiene a declarat că artiştii nu au putut fi prezenţi întrucît, cu puţin înainte ca ei să urce pe scena de la Mangalia, au aflat că basistul lor şi, totodată, al lui Toto Cutugno, a decedat chiar în acea seară, din cauza unui infarct. Artiştii italieni au transmis, prin intermediul reprezentantului lor, salutări, au mulţumit românilor pentru căldura resimţită, spunînd că ar dori să revină la Mangalia. Vestea cutremurătoare i-a determinat pe cîntăreţii italieni să lupte cu ei pe tot parcursul concertului, pentru a duce recitalul pînă la bun sfîrşit.

Festivalul de la Mangalia a găzduit, ieri seară, Gala Folclorului Românesc, intitulată „Dor de Callatis”, care a adus pe scenă, de la ora 21.00, artişti de renume ai muzicii populare, precum Daniela Condurache, Petrică Mîţu Stoian, Constantin Enceanu, Steliana Sima, Sava Negrean Brudaşcu sau Nina Predescu, ansamblurile „Baladele Deltei\" şi „Plaiuri Dobrogene\" şi Orchestra „Dor Românesc\", ultima fiind dirijată de Ştefan Cigu. Seara a fost prezentată de două personalităţi marcante ale folclorului românesc, Maria Dragomiroiu şi Aurel Tămaş.

În această seară, programul festivalului cuprinde spectacolul intitulat „Steaua de Mare”, realizat în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Pe scenă vor concerta artişti ca: Dan Bălan, Akcent, Marcel Pavel, Krypton, Analia Selis, Linda & Flavius Teodosiu, Poesis, Spin, Nicola, Nico, Ladies, Lavinia.



12