Spectacole de Ziua Oraşului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Medgidia

Spectacole de Ziua Oraşului

Administrație 06 Septembrie 2011 / 00:00 951 accesări

• SĂRBĂTOARE CU ARTIŞTI LOCALI • Zeci de locuitori din Medgidia au participat, la finele săptămânii trecute, la manifestările organizate de Primărie cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la atestarea oficială a numelui localităţii Medgidia. Cu ocazia acestui eveniment, în Piaţeta Decebal, ansamblurile de dans popular, trupele de dans modern din localitate şi soliştii Casei de Cultură IN Roman, printre care corul Alegria, ansamblurile Pandelaşul, Doina Dobrogei, Karasu, Fanfara Dan Spătaru, trupa de dans modern Pescăruşii şi soliştii locali au oferit un spectacol menit să marcheze această zi importantă pentru oraş. „Ziua de 2 septembrie are o mare însemnătate, motiv pentru care nu puteam lăsa să treacă nemarcată această dată”, a declarat primarul Medgidiei, Marian Iordache.

• ATESTARE LA 1856 • Medgidia a fost întemeiată, oficial, la data de 2 septembrie 1856, prin decret al Imperiului Otoman. Numele pe care îl poartă astăzi municipiul provine de la sultanul Abdulmecid, care a domnit în perioada 1839 - 1861. Oraşul a fost construit şi dezvoltat într-un spirit modern, pe baza unui plan urbanistic elaborat de către departamentele tehnice ale ministerelor din acea vreme, special pentru a găzdui refugiaţii din Crimeea şi pentru dezvoltarea economică a Dobrogei. Până în 1875, Medgidia devenise unul din cele mai prospere, mai complexe şi mai civilizate oraşe din statul otoman. După semnarea Tratatului de la Berlin (1878), Medgidia a devenit parte componentă a României. Conform tabelelor statistice din acea vreme, populaţia districtului Medgidia - care însemna Medgidia şi satele din jur - număra 28.213 locuitori, dintre care tătarii reprezentau un procent important, de peste 50%.

Taguri articol


12