Casa de Cultură a Sindicatelor redeschide seria spectacolelor de teatru, pe data de 4 mai, la ora 19.00, cu piesa „Un bărbat şi mai multe femei”. Adaptare după piesa lui Leonid Zorin, „Un bărbat şi mai multe femei” are în distribuţie doi mari actori ai scenei româneşti: Claudiu Bleonţ şi Magda Catone. Constănţenii care doresc să urmărească un spectacol alert şi incitant, despre obişnuitul conflict dintre sexe, cu replici deştepte şi amuzante şi multă improvizaţie, îşi pot achiziţiona, deja, biletele, de la agenţia Casei de Cultură. Preţul unui bilet este de 40 şi 50, în funcţie de dispunerea locurilor în sală.
În urma succesului extraordinar de la Constanţa, cu piesa „Străini în noapte”, Florin Piersic şi Emilia Popescu vor reveni pentru a şasea oară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe data de 5 mai. „Străini în noapte”, Eric Assous, în regia lui Radu Beligan, este o comedie cu răsturnări de situaţie, despre seducţie, minciună şi timpul care ne transformă, care aduce în atenţie adevăruri de viaţă simple, obişnuite, dar tulburătoare. Biletele se găsesc, de asemenea, la sediul Casei de Cultură, la preţul de 60 de lei.
Un alt spectacol de excepţie, care va fi prezentat pe scena Casei de Cultură, pe data de 13 mai, de la ora 19.00, este „Ultima oră”. Piesa lui Mihail Sebastian, montată de Anca Ovanez Doroşenco, face parte din repertoriul de spectacole al Naţionalului bucureştean şi are o distribuţie de excepţie, în frunte cu actorii Claudiu Bleonţ, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Ilinica Goia, Mihai Fotino, Liviu Crăciun. Preţul biletelor este de 60 de lei.
Programul de spectacole al Casei de Cultură, pentru luna mai, include şi alte titluri interesante, precum piesa de teatru „Visul unei nopţi de iarnă” de Tudor Muşatescu, avînd-o în rolul principal pe extraordinara actriţă Draga Olteanu Matei sau un show al faimoşilor „Cazaci Zburători” - „Cossacks of Russia”. Potrivit directorului instituţiei de cultură care va găzdui aceste evenimente, Gheorghe Ungureanu, datele la care vor avea loc aceste spectacole vor fi stabilite în perioada următoare.