Spectacolul de operă „Carmen”, pe scena Naţionalului „Oleg Danovski”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Astăzi

Spectacolul de operă „Carmen”, pe scena Naţionalului „Oleg Danovski”

Cultură 14 Mai 2008 / 00:00 653 accesări

Aflat în plină desfăşurare, la Constanţa, Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului continuă să aducă, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, artişti şi spectacole de valoare. Publicul de la malul mării a putut asista, weekend-ul trecut, la două spectacole excepţionale, „Carmina Burana” şi „Bal mascat”. Un nou eveniment deosebit va avea loc astăzi, începînd cu ora 19.00, la sala Teatrului „Oleg Danovski”. Este vorba despre spectacolul de operă „Carmen”, de G. Bizet, în patru acte, pe un libret după Henri Meilhac şi Ludovic Halévy (după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée). Premiera operei a avut loc la „Opera Comică“ din Paris, pe data de 3 martie, în anul 1875.

Din distribuţia spectacolului fac parte solişti de o valoare incontestabilă precum Răzvan Săraru, Maria Macsim Grierosu (Iaşi), Ionuţ Pascu, Elena Rotari, Doru Iftene, Ciprian Done, Mădălina Diaconescu, Magda Marcu, Laurenţiu Severin şi Cătălin Ţoropoc, iar dirijor va fi maestrul Răsvan Cernat.

De asemenea, vineri, cu începere de la ora 19.00, va avea loc spectacolul „Broadway”, prezentat de Teatrul Naţional de Operetă „I. Dacian” din Bucureşti. În săptămînile următoare, organizatorii evenimentului, Consiliul Judeţean Constanţa şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, vor aduce pe scena instituţiei teatrale de la malul mării alte spectacole extraordinare de operă, operetă şi balet.



12