Pământul a trecut vineri prin resturile unei comete antice. Ploaia de meteoriţi care tocmai a trecut se numeşte Draconidele, fiind cauzată de praful şi rămăşitele lasate în urmă de cometa Giacobini-Zinner. Ploaia Draconidelor nu este atât de spectaculoasă precum Perseidele anuale din luna august sau Leonidele din luna noiembrie. NASA se pregăteşte însă pentru ploaia masivă de meteoriţi a Draconidelor de anul viitor. Specialiştii anunţă că, în 2011, spectacolul oferit de duşul meteoritic al Draconidelor va fi unul de excepţie. În octombrie, anul viitor, se vor dezintegra în atmosfera Pământului aprox. 750 de meteoriţi pe oră - un eveniment celest extraordinar. Cei de la NASA sunt însă şi îngrijoraţi în privinţa riscurilor la care vor fi expuşi sateliţii care orbitează Pământul. În această situaţie se află şi Staţia Spaţială Internaţională şi Telescopul Spaţial Hubble. Cele mai bune locuri din care va putea fi urmărit spectacolul Draconidelor sunt: Europa, Africa şi Orientul Mijlociu.