Teatrul de Stat Constanţa va prezenta mîine, de la ora 19.00, premiera spectacolului „Terorism“, o piesă scrisă de Vladimir şi Oleg Presniakov, în regia lui Felix Alexa. Deşi contemporană, „Terorism“ este o piesă celebră, deja clasică, fiind foarte bine stabilită în memoria oamenilor de teatru. La conferinţa de presă care a avut loc, ieri, în foaierul Teatrului de Stat, au participat directorul general adjunct Sorin Militaru, regizorul Felix Alexa, actorul Marius Bodochi de la Teatrul Naţional Bucureşti, dar şi ceilalţi interpreţi din distribuţia spectacolului.
„Terorism“ aduce sub lumina reflectoarelor viaţa cotidiană, cu ceea ce ne înconjoară şi mai ales cu ceea ce se întîmplă înlăuntrul nostru. Prin acest spectacol, regizorul Felix Alexa şi-a propus să ofere teatrului statutul de artă care emoţionează şi care, mai presus de orice, încearcă să marcheze. Potrivit descrierii făcute de Felix Alexa, spectacolul „Terorism“ este „foarte violent“ – violenţa interioară- , cu mult umor negru, mult cinism, dar totodată emoţionant. „Terorism“ este „un anumit tip de comedie“ care conţine „un anumit tip de umor, un anumit tip de poezie şi un anumit tip de violenţă interioară a personajelor. Numai combinaţia aceasta în doze diferite poate să emoţioneze. (....) Aşa că aştept ca publicul să vină la teatru ca să fie terorizat cu un dram de umor negru, cu un dram de emoţie şi poate că, încet, încet, cît mai multă lume va considera că teatrul este ceva necesar“.
Despre „Terorism“, Felix Alexa spune că este „un spectacol făcut cu emoţie, cu dragoste şi cu mare seriozitate“. Piesa le oferă actorilor ocazia de a-şi pune cît mai bine în valoare calităţile interpretative. Regizorul Felix Alexa a apreciat în mod deosebit colectivul de actori cu care a lucrat la Teatrul de Stat. „A fost o alegere foarte bună de a veni la Constanţa, pentru că s-a creat aici o atmosferă de lucru. În Bucureşti, sufăr de lipsa de concentrare a actorilor. Aici, la Constanţa, a fost o concentrare maximă“, a afirmat regizorul. „Cînd spun că m-am simţit foarte, foarte bine aici, nu doar uman, ci şi pe plan profesional, nu exagerez cu nimic. Şi acest lucru se va vedea şi din spectacol“, a adăugat Felix Alexa. Acelaşi lucru l-a apreciat şi actorul bucureştean Marius Bodochi. „Deşi sîntem din generaţii diferite şi din şcoli de teatru diferite am reuşit să facem o echipă“, a spus Bodochi. Actorul s-a arătat emoţionat de reîntîlnirea cu fosta colegă de clasă Nina Udrescu, dar şi cu actriţa Diana Cheregi.
Din distribuţia spectacolului „Terorism“ fac parte actorii: Marius Bodochi, Nina Udrescu, Diana Cheregi, Iulian Enache, Pavel Bîrsan, Lana Moscaliuc, Diana Lupan, Turchian Nasurla, Laura Bilic, Costina Ciuciulică, Marian Adochiţei, Elias Ferkin Musuret, Andrei Cantaragiu, Remus Archip şi Ştefan Covaci. Spectacolul se va mai juca sîmbătă şi duminică, tot de la ora 19.00.