Speculanții politici, puși la punct

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Speculanții politici, puși la punct

Eveniment 23 Iunie 2015 / 00:00 484 accesări

Prelungirea șederii premierului Victor Ponta în Turcia a stârnit un val de discuții în contradictoriu. Unii l-au criticat pe premier pentru decizia sa de a se opera în Turcia, alții, în schimb, au spus că lipsa lui nu afectează bunul mers al lucrurilor în Guvern. Printre cei care cred că se exagerează în acest caz este deputatul Mădălin Voicu. El a declarat că nu poate să ia în serios atitudinea Opoziţiei referitoare la problemele de sănătate ale premierului. ”Diletantismul politic devine o chestie fatală pentru cei care doresc ca Ponta să-și dea demisia. Astfel de dorinţe sunt de sorginte mutantistă, ca să nu jignesc. Situaţia premierului ar trebui tratată cu mai multă decenţă, nu cu tăbărâtul cu măciuci, pentru profit politic”, a spus Voicu.

REACȚIE Atacat de adversarii politici, premierul a explicat, duminică seară, la un post de televiziune, că ipoteza că a plecat să se opereze în Turcia pentru a scăpa o perioadă de presiunea DNA, care a cerut urmărirea sa penală, este o ”imbecilitate susţinută de băsişti” şi a precizat că nu intenţionează să demisioneze de la şefia Guvernului. Ponta a susținut în emisiune că a mers în Turcia pentru că avea nevoie de liniște, deoarece, dacă s-ar fi operat în România, ar fi avut parte de un tratament „special”.

Taguri articol


12