Solistă a Operei Naţionale Bucureşti, soprana Mihaela Stanciu s-a aflat, de curînd, la Constanţa, încîntînd publicul meloman de la malul mării cu glasul său bogat timbrat şi prezenţa sa plină de farmec. Consacrată în roluri ca Lucia din „Lucia di Lammermoor” de Donizzeti, Norina din „Don Pasquale” de Donizzeti sau Violeta din „Traviata” de Verdi, Mihaela Stanciu reuşeşte să transforme fiecare apariţie a sa într-un spectacol de cea mai înaltă ţinută. Născută la Rîmnicu Vîlcea, artista este absolventă a clasei de canto la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi laureată a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale. Din bogatul său palmares trebuie amintite Premiul I cîştigat la Budapesta, în anul 1997, pentru rolul „Nanetta” din „Falstaff” de Giuseppe Verdi şi Meritul Cultural în grad de Cavaler cu care a fost distinsă în anul 2004. Din amplul interviu acordat cotidianului „Telegraf”, în care artista a vorbit despre mentorii şi rolurile care i-au marcat evoluţia profesională, despre perseverenţa cu care şi-a urmat visul de a ajunge cîntăreaţă de operă, despre dragostea sa pentru scenă şi adevăratele valori, publicăm, astăzi, cea de-a doua parte.

Reporter: Care consideraţi că sînt rolurile care v-au marcat evoluţia artistică?

Mihaela Stanciu: Sînt multe rolurile pe care le iubesc, trebuie să amintesc Lucia din „Lucia di Lammermoor” de Donizzeti, Norina din „Don Pasquale” de Donizzeti, Violeta din „Traviata” de Verdi, Gilda din „Rigoletto”. Paleta mea de roluri pe care le-am interpretat, unele de cîte o sută de ori, altele de mai puţine ori, şi-a pus amprenta şi s-a adăugat la calitatea mea de artist pe care nu precupeţesc niciun moment să o îmbunătăţesc

Rep.: Credeţi că în muzică este la fel ca în sport, după ce ieşi din joc o perioadă şi nu mai ai antrenament, este mai greu să revii şi să fii în formă ?

M. S.: În mod sigur aşa este. Trebuie să fii tot timpul într-o formă maximă, la orice oră din zi şi din noapte chiar, ca să fii capabil, dacă e nevoie, să faci faţă.

Rep.: Care credeţi că este viitorul muzicii de operă şi respectiv al tinerei generaţii de interpreţi?

M. S.: Eu cred că cei care ne conduc, cei care au în mînă destinele culturii acestei ţări ar trebui să se implice mai mult, să-i ajute mai mult pe interpreţi să se desăvîrşească şi să înţeleagă cum se cîntă corect, să îi lase să se formeze şi să nu-i arunce ca în „gura lupului”, în roluri mai mari sau mai grele pentru nivelul lor de cunoştinţe. Sper din suflet ca artiştii adevăraţi şi cei care au şcoală în acest domeniu să îşi ocupe locul pe care îl merită, sper ca toate valorile muzicale să îşi găsească locul acela pe care l-au avut şi să nu fie trecută nonvaloarea pe primul plan, iar noi, cei care facem şcoală, să avem de suferit.

Rep.: Aveţi un mesaj pentru cititorii cotidianului „Telegraf”, pentru iubitorii muzicii de operă din Constanţa?

M. S.: Mă bucur că într-un oraş mare, cu o importanţă culturală şi economică, există atîta lumea interesată de muzica de operă. Sper ca în rîndul tinerilor - atît din public, cît şi cei care îmbrăţişează meseria asta – să fie cît mai mulţi adepţi, să putem să ne bucurăm cu toţii de adevăratele valori pe care le avem.