Speranțe pentru bolnavii de cancer la prostată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Speranțe pentru bolnavii de cancer la prostată

Sănătate 26 Februarie 2015 / 00:00 739 accesări

Un vaccin experimental creat de compania daneză Bavarian Nordic a prelungit semificativ durata de supravieţuire a pacienţilor cu cancer de prostată în stadiu avansat, potrivit rezultatelor unui studiu coordonat de U.S. National Cancer Institute. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 30 de pacienţi cu cancer de prostată care nu au înregistrat evoluţii pozitive după tratamentele standard ce reduc în organism concentraţia de testosteron, hormonul masculin care alimentează această boală. Pacienţii au fost trataţi cu vaccinul Prostvac, produs de Bavarian Nordic, alături de doze sporite de Yervoy, un medicament injectabil produs de Bristol-Myers Squibb, aprobat în tratamentele contra melanomului avansat, care funcţionează prin anihilarea ”frânelor” care ţin sub control sistemul imunitar. În medie, pacienţii care au luat ambele medicamente au supravieţuit 31,3 luni, în comparaţie cu perioada de supravieţuire clasică de 18,5 luni, calculată pe baza datelor extrase din dosarele medicale ale pacienţilor trataţi în trecut cu chimioterapie. Dintre cei 15 pacienţi care au primit dozele maximale - 10 miligrame - de Yervoy în combinaţie cu Prostvac, 20% au rămas în viaţă timp de 80 de luni.

            Oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca Yervoy şi un grup emergent de medicamente imuno-oncologice, denumite inhibitori PD-1 și create de Bristol-Myers, Merck & Co. şi alte companii farmaceutice, să aibă cea mai mare eficacitate atunci când sunt administrate împreună. Inhibitorii PD-1 fac celulele canceroase mult mai vizibile pentru sistemul imunitar, îndepărtând camuflajul lor natural. Datele complete despre studiul clinic cu Prostvac vor fi prezentate astăzi la o conferinţă medicală, Genitourinary Cancers Symposium, organizată în oraşul american Orlando din Florida. Vaccinul Prostvac a fost conceput pentru a declanşa o reacţie a sistemului imunitar împotriva celulelor canceroase din prostată.

Taguri articol


12