Speranţă de viaţă mai bună pentru 40 de bătrîni nevoiaşi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Speranţă de viaţă mai bună pentru 40 de bătrîni nevoiaşi

Social 02 Februarie 2009 / 00:00 485 accesări

Timp de două luni, voluntarii Crucii Roşii, filiala Constanţa, studenţi la psihologie, au reuşit să aducă bucurie în sufletele a 40 de bătrîni nevoiaşi din Cumpăna, în cadrul proiectului „Vîrsta le-a luat forţa şi le-a lăsat neputinţa, dar nouă ne pasă”. Persoanele vîrstnice care au beneficiat de proiect au fost alese cu mare atenţie, în urma unor anchete, de către reprezentanţii Primăriei Cumpăna, dar şi de către reprezentanţii Crucii Roşii. “Am vrut ca persoanele beneficiare să aibă într-adevăr nevoie de o mînă de ajutor. Am avut în atenţie bătrîni cu pensii foarte mici, care nu aveau niciun alt ajutor, niciun sprijin”, a declarat directorul Crucii Roşii, filiala Constanţa, psiholog Carmen Lungu. Proiectul, derulat pe parcursul a două luni, a fost apreciat de bătrîni, mulţi dintre ei fiind reintegraţi în rîndul celorlaţi semeni cu o stare mai bună, din comună. “Iniţial, am avut un în plan acordarea ajutorului unui număr de 30 de bătrîni, dar am constatat că sînt mult mai mulţi care au nevoie de sprijin. S-au legat multe prietenii de suflet. Chiar dacă a fost ultima întîlnire, în cadrul proiectului, voluntarii au promis că vor mai reveni la bătrîni”, spune directorul Crucii Roşii. Pe parcursul celor două luni, tinerii au stat de vorbă cu bătrînii, i-au ajutat în treburile gospodăreşti, i-au însoţit la clubul pensionarilor din localitate. Totodată, pensionarii au beneficiat şi de alimente de bază. “S-au bucurat nespus. Nici nu mai sperau ca la vîrsta lor cineva să-i mai bage în seamă, să-i ajute în treburile gospodăreşti”, spune Carmen Lungu. Sînt bătrîni care aşteptau să moară, fiind convinşi că sfîrşitul le este aproape. “Ne-am fi dorit să ajutăm mai mulţi pensionari cu venituri mici, însă suma primită pentru proiect, de 2.000 de euro, nu ne-ar fi ajuns”, spune directorul Crucii Roşii. “De proiect ar fi trebuit să beneficieze şi o bătrînică din localitate, cu un venit foarte mic, însă a murit înainte de demararea acestuia. L-am ajutat pe soţul său care nu avea bani nici măcar să-i facă pomană femeii”, povesteşte Carmen Lungu. Reprezentanţii Crucii Roşii Constanţa au în plan continuarea proiectului însă, deocamdată, nu dispun de fondurile necesare.

Taguri articol


12