Specialiştii Asociaţiei Române pentru Studiul Ficatului (ARSF) au anunţat că bolnavii de hepatită cronică B vor beneficia, de luna viitoare, de două noi medicamente compensate, mult mai eficiente decît cele actuale datorită rezistenţei de lungă durată împotriva virusului. Este vorba despre Baraclude şi Entecavir, produse care pot ajuta pacientul să menţină încărcătura virală nedetectabilă pe un termen mai lung. Preşedintele ARSF, prof.dr. Mihai Voiculescu, a declarat că principalul obiectiv al tratamentului contra hepatitei B este reducerea încărcăturii virale din sînge pînă la un nivel nedetectabil. Pînă la 60% dintre pacienţi pot dezvolta rezistenţă la unele medicamente antivirale actuale. Potrivit datelor statistice, în prezent, sînt înregistraţi ca fiind infectaţi cu hepatita cronică B peste un milion de români, dintre care doar 1.400 urmează un tratament, restul pacienţilor aflîndu-se pe liste de aşteptare, din cauza criteriilor severe de selecţie şi a dotării necorespunzătoare a spitalelor din România. La Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa sînt în evidenţe 150 de bolnavi cu hepatite B, C sau D. Potrivit purtătorului de cuvînt al unităţii sanitare, dr. Roxana Cernat, ei sînt monitorizaţi lunar şi-şi primesc tratamentul potrivit schemelor impuse de către specialişti. Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii susţin că în toată lumea, peste un milion de oameni mor, anual, din cauza hepatitei B, virusul hepatitei B fiind considerat al doilea agent cu potenţial cancerigen, după tutun.