Învinsă la limită, scor 0-1, în ultimele două deplasări, la Botoşani, în campionat, şi la Braşov, în Cupa României, FC Farul Constanţa şi-a propus să obţină sâmbătă, în etapa a 6-a a Ligii a II-a la fotbal, primele puncte pe teren străin din acest sezon, în fieful nou-promovatei Rapid Suceava. Constănţenii, care au plecat încă de ieri spre Suceava, vor să demonstreze că se află în ascensiune de formă, după un start dificil de campionat.
„Este o deplasare foarte lungă, urmată de un joc greu, pentru că am văzut viitorii noştri adversari în meciul trecut şi vom întâlni o echipă care aleargă mult şi este agresivă. În plus, Suceava are în componenţă jucătorii cu experienţă în prima ligă Semeghin, Bălan şi Negru, şi ne poate pune probleme dacă vom aborda jocul aşa cum am făcut-o la Botoşani. Dacă reuşim să jucăm aşa ca în celelalte partide din acest sezon, cred că avem şanse să obţinem cel puţin un punct la Suceava. Este o echipă de elan, mai ales pe teren propriu, care joacă direct pe poartă, şi va trebui să ştim să reacţionăm. Obiectivul nostru este clar, de a produce puncte în etapele următoare, după un start mai puţin favorabil din punct de vedere al programării. Din ultimele şapte meciuri, am jucat cinci în deplasare, patru cu echipe care trag la promovare şi una cu o echipă din prima ligă. În aceste condiţii, a fost destul de greu să obţinem rezultate bune. Începând din această etapă, jocurile sunt mai accesibile şi sper să aducem mai multe puncte. Sunt totuşi mulţumit de parcurs, cu excepţia jocului de la Botoşani. Sunt mulţumit că începe să se vadă ceea ce lucrăm la antrenamente, că există o concurenţă reală pe multe posturi, şi cred că suntem în direcţia corectă din punct de vedere al calităţii jocului, dar trebuie şi ca rezultatele să confirme acest lucru”, a declarat antrenorul principal al Farului, Alin Artimon.
„Atmosfera este bună. Avem încrederea şi speranţa că vom învinge la Suceava. Ar fi momentul să aducem şi puncte din deplasare, mai ales că va fi o luptă dură în partea superioară a clasamentului până la finalul acestui campionat”, a adăugat mijlocaşul Sergiu Popescu, completat de coechipierul său din atac Ovidiu Stoianof: „Un meci dificil, împotriva unei echipe determinate pe teren propriu, dar vom face tot ce ţine noi să plecăm neînvinşi de la Suceava. Abordăm fiecare meci la victorie şi aşa vom intra pe teren şi sâmbătă”.