Timp de cinci zile, în perioada 9-12 noiembrie, la Bucureşti se va strânge crema gimnasticii aerobice de pe “bătrânul” continent, care va lua startul la a 7-a ediţie a Campionatelor Europene rezervate juniorilor şi seniorilor. Printre cei peste 250 de sportivi din 20 ţări înscrişi la startul competiţiei se vor afla şi nouă gimnaşti de la CS Farul Constanţa - şapte seniori: Corina Constantin, Anca Surdu, Andreea Bogati, Mircea Zamfir, Valentin Mavrodineanu, Petru Porime Tolan şi Marius Gavriloaie şi doi juniori: Bianca Gorgovan şi Lavinia Panaete, toţi pregătiţi de antrenorii Maria Fumea şi Cristina Spînu, şi un sportiv de la AS Win-Gym Constanţa, juniorul Cristian Drăghici, pregătit de Dana şi Remus Nicolai.
Primele două zile sunt dedicate antrenamentelor, sportivii având ocazia să se acomodeze cu podiumul amplasat la Pavilionul Romexpo din capitală, vineri vor avea loc calificările în întrecerea juniorilor, sâmbătă sunt programate calificările pentru seniori, urmând ca duminică să se desfăşoare finalele la toate categoriile de vârstă.
„Presiunea este mare, pentru că evoluăm la noi acasă şi sunt convinsă că vor veni mulţi spectatori în tribună. Este pentru prima oară când se organizează un Campionat European de gimnastică aerobică în România. De altfel, din 1957, când a avut loc Campionatul European de gimnastică artistică, Federaţia Română de Gimnastică nu a mai organizat o competiţie de asemenea anvergură. Ni s-au oferit toate condiţiile de pregătire, am făcut cantonament la Izvorani şi sper să continuăm seria rezultatelor bune în ultimii 16 ani. România are mulţi sportivi cu şanse la medalii, iar printre aceştia se numără şi constănţenii. La juniori, Panaete şi Drăghici se vor lupta la un loc pe podium la perechi, în timp ce Gorgovan ar putea lua medalia atât la trio, cât şi la grup. Va fi mai dificil la individual, atât pentru Panaete, cât şi pentru Drăghici, dar speranţe există. La seniori, Zamfir, Mavrodineanu şi Porime sunt multipli campioni mondiali şi europeni, astfel că pleacă la drum cu gândul la primul loc. La individual, mizăm pe Zamfir, campion european în urmă cu patru ani şi vicecampion mondial anul trecut, dar şi pe Corina Constantin, în timp ce la perechi Mavrodineanu şi Bogati se numără printre favoriţi. Cu siguranţă, va fi o competiţie foarte dificilă, pentru că vin la Bucureşti cei mai buni sportivi din Europa” a declarat Maria Fumea, antrenorul lotului naţional de seniori al României.