Campionatele Naţionale Individuale de iarnă rezervate juniorilor sub 16 ani, care au loc la Centrul Naţional de Tenis de la Bucureşti, au ajuns în faza finalelor, doi dintre constănţenii prezenţi la startul întrecerii urmând să se lupte pentru un loc pe podium. La masculin, Ion Efrim (Tenis Club Idu Mamaia), cap de serie nr. 6, i-a depăşit pe rând pe Răzvan Codescu (TC Bucureşti), cu 6-2, 6-0, şi pe Gabriel Niculescu (Olimpia Bucureşti), cu 6-0, 6-0, dar a cedat în semifinale, în disputa cu favoritul nr. 2, Nicolae Frunză (Sportul Studenţesc), cu 2-6, 0-6, astfel că se va duela pentru medalia de bronz cu favoritul nr. 5, Călin Manda (Universitar Piteşti). În schimb, Sergiu Bucur (Tenis Club Idu Mamaia) s-a oprit în sferturile de finală, iar Edris Fetisleam a pierdut în turul secund. La feminin, singura constănţeancă rămasă pe tabloul principal, Cristiana Tudor (LPS “Nicolae Rotaru”) a acces în semifinale, după ce le-a învins pe Tania Mare (CS Kofe), cu 7-6, 6-3, şi Izabela Novac (Dyadora Timişoara), dar a ratat prezenţa în ultimul act, în urma eşecului înregistrat în faţa Mădălinei Grigoriu (Amicii Tg. Jiu), cu 6-1, 4-6, 7-6, urmând să joace pentru ultima treaptă a podiumului cu Iulia Ivaşcu (CSM Tîrgovişte).
La dublu masculin, Ion Efrim şi Bogdan Borza (Orăşenesc Cugir), favoriţi nr. 2, s-au calificat în finală, după ce au trecut în penultimul act de Alexandru Manole (Municipal Bacău) şi Gabriel Niculescu (Olimpia Bucureşti), cu 6-0, 6-4, şi se vor lupta pentru titul cu principalii favoriţi, Frunză şi Manda. În schimb, la dublu feminin, perechea formată din Andrada Surdeanu (LPS “Nicolae Rotaru”) şi Ilona Ghioroaie (Sportul Studenţesc), cap de serie nr. 1, a pierdut în semifinale, cu 6-1, 2-6, 2-10, în confruntarea cu Brînduşa Frasu (Kymstar) şi Irina Niţu (CSS Slobozia), favorite nr. 4. În plus, din cauza unei accidentări suferită de Ghiroaie, cele două jucătoare au fost nevoite să se retragă din meciul pentru medaliile de bronz.
.