Speranţe de pace în Libia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Speranţe de pace în Libia

Externe 12 Aprilie 2011 / 00:00 633 accesări

Muammar Gaddafi a acceptat Foaia de Parcurs menită să ducă la soluţionarea paşnică a conflictului din Libia, propusă de o delegaţie a Uniunii Africane (UA), care a mers, ieri, la Benghazi, bastionul rebelilor libieni, pentru a încerca să-i convingă să depună armele. Anunţul a fost făcut de preşedintele sud-african, Jacob Zuma, după o reuniune la Tripoli între liderul libian şi delegaţia din care face parte. Delegaţia UA a venit în Libia să pledeze pentru încetarea luptelor, care s-au soldat cu cel puţin 23 de morţi începând de sâmbătă, la Ajdabiya (est) şi Misrata (vest), potrivit unor surse medicale şi din cadrul opoziţiei. NATO a evocat o situaţie disperată în cele două oraşe şi a promis că va continua bombardamentele, pentru a dezarma regimul libian.

Ca de obicei, colonelul Gaddafi a primit în cortul său, la reşedinţa sa din Bab al-Aziziya, delegaţia UA formată din preşedinţii Jacob Zuma (Africa de Sud), Amadou Toumani Toure (Mali), Mohamed Ould Abdel Aziz (Mauritania) şi Denis Sassou Nguesso (Congo), precum şi ministrul ugandez al Afacerilor Externe, Henry Oryem Okello. Duminică seară, Zuma a făcut o scurtă declaraţie presei, la Bab al-Aziziya. ”Delegaţia Fratelui Lider a acceptat Foaia de Parcurs, aşa cum am prezentat-o noi”, a anunţat el, adăugând că ”un apel va fi lansat către NATO, să înceteze bombardamentele, pentru a da o şansă unui armistiţiu”. Comisarul pentru Pace şi Securitate al UA, Ramtan Lamamra, a citit în faţa presei un comunicat potrivit căruia Foaia de Parcurs prevede în special încetarea imediată a ostilităţilor, facilitarea furnizării ajutorului umanitar pentru populaţie şi lansarea unui dialog între părţile libiene, în vederea unei perioade de tranziţie. Ieri seară, opoziţia a anunţat că respinge planul de pace propus de Uniunea Africană.

Pe teren, în luptele purtate în acest sfârşit de săptămână, în interiorul şi în jurul oraşului Ajdabiya (est), au fost ucise 12 persoane iar alte 17 au fost rănite, potrivit spitalelor din Benghazi, unde au fost transportate victimele. Forţele guvernamentale au bombardat Ajdabiya, pentru cea de a doua zi, consecutiv. Rebeliunea a anunţat că a ucis trei mercenari algerieni şi a capturat alţi 15, la Ajdabiya. Aproximativ zece explozii au fost auzite, duminică dimineaţa, într-un interval de câteva minute, din direcţia oraşului Ajdabiya, potrivit unui jurnalist AFP. Locuitori care fugeau din oraş au oferit fragmente de informaţii rebelilor, postaţi puţin mai la est. În vestul ţării, un alt front nu dădea, de asemenea, niciun semn de acalmie, şi anume cel de la Misrata, un oraş aflat sub controlul rebelilor, asediat şi bombardat de o lună şi jumătate de forţele guvernamentale. În acest sfârşit de săptămână, în luptele de aici au fost ucise 11 persoane.

Taguri articol


12