Deputatul Ovidiu Ganţ (FDGR) a declarat, vineri, la Sibiu, că România are şanse mari să adere la spaţiul Schenghen în 2011, însă decisiv va fi raportul UE pe justiţie. „Poziţia Germaniei este mult mai nuanţată acum, iar discuţia a luat o altă turnură. Dacă raportul pe justiţie va fi unul pozitiv, atunci şansele vor fi foarte mari. Ei ştiu că din punct de vedere tehnic lucrurile stau bine”, a spus Ganţ, după ce a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai liderilor politici din Germania. Ovidiu Ganţ a adăugat că România nu are motive să se opună eventualelor modificări ale criteriilor de aderare, în special privind reintroducerea temporară a controalelor la graniţe. „Trebuie să ne gândim că poate şi noi vom avea nevoie de acest lucru. Sunt destul de mulţi indivizi care vin din sud - Bulgaria, Grecia, Turcia - şi care fac diferite lucruri pe aici. Aşa că am putea reintroduce temporar controlul la graniţa cu Bulgaria, până când se rezolvă problema cu acei indivizi”, a explicat Ganţ. Acesta a mai spus că Gemania a abandonat şi ideea ca aderarea României să se facă în primă fază doar cu aeroporturile.