Primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe, speră ca proiectul sălii de sport din localitate să fie în cele din urmă aprobat. „Proiectul nostru a fost blocat nejustificat. La începutul anului, când la Ministerul Dezvoltării era Elena Udrea, au fost aprobate mai multe proiecte la nivel naţional privind construirea unor săli de sport. Printre ele nu s-a aflat şi cel a comunei Topraisar, deşi aveam toate documentele în ordine. Au fost aprobate săli de sport pentru comune unde fie nu existau tineri, fie se inaugurase deja un astfel de obiectiv”, a declarat primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe. El a precizat că singura locaţie unde tinerii din Topraisar pot face sport este baza sportivă inaugurată în luna mai a acestui an. „A fost o investiţie de aproximativ 400.000 de lei, pe care nu am fi putut-o finaliza fără ajutorul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), care ne-a alocat suma necesară pentru cofinanţare. Acum avem un teren de mini-fotbal, unde se poate juca şi handbal şi tenis de câmp chiar şi în timpul nopţii, pentru că avem nocturnă. Baza sportivă nu este suficientă pentru că mai avem trei sate în care este nevoie de astfel de investiţii”, a spus primarul. Investiţia susţinută de CJC îi ajută pe cei 1.000 de copii din comună să practice activităţi sportive la standarde europene.